Articolul 4 din Legea Cu privire la concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii în Republica Moldova. Domeniul de aplicare

(1) Prezenta lege se aplică concesiunilor a căror durată este de cel puțin 5 ani, dar nu mai mare de 35 de ani, a căror valoare estimată, calculată fără TVA, este egală cu sau mai mare decît următoarele praguri valorice:

a) pentru contractele de concesiune de lucrări – 10 000 000 de lei;

b) pentru contractele de concesiune de servicii – 50 00 000 de lei.

(2) Concesiunile a căror durată este mai mică de 5 ani și a căror valoare estimată, calculată fără TVA, este mai mică decît pragurile valorice prevăzute la alin. (1) se atribuie în condițiile art. 14 alin. (8).

(3) Prezenta lege nu se aplică serviciilor de interes general fără caracter economic, care reprezintă servicii prestate fără contraprestație, precum cele care constituie prerogativele exclusive ale statului, respectiv poliția, justiția și sistemul public de asigurări sociale și alte servicii ce pot fi calificate ca fiind fără caracter economic.

(4) Prezenta lege nu se aplică contractelor de concesiune care sînt atribuite de către autoritatea contractantă în conformitate cu regulile în materie de achiziții stabilite de către o organizație internațională sau de către o instituție financiară internațională în cazul în care contractele de concesiune sînt finanțate integral de către organizația sau instituția respectivă.

(5) În cazul contractelor de concesiune cofinanțate în proporție mai mare de 50% din valoarea estimată, calculată fără TVA, de o organizație internațională și/sau de o instituție financiară internațională, părțile convin asupra procedurilor de atribuire aplicabile.

(6) Prezenta lege nu se aplică concesiunilor în domeniul apărării și securității statului în cazul în care procedura de atribuire și executare a concesiunii conține informații atribuite la secret de stat în condițiile Legii nr. 245/2008 cu privire la secretul de stat.

(7) Prezenta lege nu se aplică concesiunii serviciilor de apărare civilă, de protecție civilă și de prevenire a pericolelor, prestate de către persoane fără scop patrimonial, cu excepția serviciilor de transport al pacienților cu ambulanța.

(8) Prezenta lege nu se aplică în cazul concesiunilor al căror obiect al contractului este expus direct concurenței.

(9) În sensul alin. (8), lucrările sau serviciile sînt supuse direct concurenței în cazurile existenței lucrărilor sau serviciilor alternative considerate substituibile din punctul de vedere al ofertei sau al cererii, precum și în cazurile prezenței efective sau potențiale a cel puțin doi executori/prestatori ai lucrărilor/serviciilor respective.

(10) În cazul în care nu poate fi stabilit dacă un obiect al contractului este expus direct concurenței, pentru obținerea unui punct de vedere este sesizat Consiliul Concurenței care urmează să se expună în acest sens.

Art 4 Legea Cu privire la concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №121 din 05.07.2018

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului