Articolul 42 din Legea Cu privire la concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii în Republica Moldova. Soluţiile pe care le poate pronunţa Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor

(1) Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor se pronunţă mai întîi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar cînd se constată că acestea sînt întemeiate, nu se mai procedează la examinarea în fond a cauzei.

(2) În procesul examinării contestaţiei, Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor:

a) admite contestaţia, integral sau parţial;

b) respinge contestaţia.

(3) Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor examinează actul atacat din punctul de vedere al legalităţii şi temeiniciei şi poate pronunţa o decizie prin care îl anulează în parte sau în tot, obligă autoritatea contractantă să emită un act sau dispune orice altă măsură necesară pentru remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire a concesiunii. În cazul în care Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor dispune modificarea/eliminarea oricăror specificaţii tehnice din caietul de sarcini ori din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire a concesiunii, autoritatea contractantă are dreptul de a anula procedura de atribuire a concesiunii în condiţiile art. 32 alin. (2).

(4) În situaţia în care Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor consideră că, în afară de actele contestate în cadrul procedurii de atribuire a concesiunii, există şi alte acte care încalcă prevederile prezentei legi, la care nu s-a făcut referire în contestaţie, aceasta va aprecia măsura în care încălcările respective afectează principiile reglementate de prezenta lege și, drept consecință, va decide continuarea sau anularea procedurii de atribuire a concesiunii.

(5) În cazul în care Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor admite contestaţia şi dispune luarea unei măsuri de remediere a actului atacat, aceasta va preciza şi termenul în care măsura respectivă trebuie dusă la îndeplinire şi care nu va fi mai mare decît termenul de exercitare a căii de atac împotriva deciziei Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor. (6) În funcţie de soluţia pronunţată, Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor va decide asupra continuării sau anulării procedurii de atribuire a concesiunii, inclusiv asupra anulării contractului de concesiune încheiat. În cazul în care decide anularea procedurii de atribuire a concesiunii și a contractului de concesiune încheiat, aceasta se va efectua în condiţiile art. 32.

(7) Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor poate lua act, oricînd în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator.

(8) Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor nu poate decide atribuirea unui contract de concesiune către un anumit operator economic.

(9) Decizia Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor, inclusiv justificarea deciziei, va fi comunicată părţilor în scris, în termen de 3 zile de la data pronunţării. Decizia se publică pe pagina web a Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor în acelaşi termen. (10) Decizia prin care Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor a dispus luarea unor măsuri de remediere se remite, în copie, Agenţiei, care are obligaţia de a monitoriza îndeplinirea măsurilor de remediere.

(11) Decizia prin care Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor anulează în tot sau în parte actul atacat este obligatorie pentru autoritatea contractantă.

(12) Decizia Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor este obligatorie pentru părţi. Contractul de concesiune încheiat cu nerespectarea deciziei Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor este lovit de nulitate absolută.

(13) Decizia Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor privind soluţionarea contestaţiei poate fi atacată în instanţa judecătorească competentă.

Art 42 Legea Cu privire la concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №121 din 05.07.2018

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului