Articolul 103 din Legea Cu privire la gazele naturale în Republica Moldova. Securitatea aprovizionării cu gaze naturale

(1) Securitatea aprovizionării cu gaze naturale se asigură prin crearea premiselor necesare pentru funcționarea eficientă și continuă a pieței gazelor naturale, precum şi prin stabilirea de măsuri excepționale care urmează să fie puse în aplicare în cazul în care piața gazelor naturale nu poate să asigure furnizarea volumelor necesare de gaze naturale. Prezentul capitol stabileşte principiile şi regulile de bază care reglementează funcțiile autorităților de resort, ale întreprinderilor de gaze naturale, acţiunile ce trebuie întreprinse, ca măsuri de prevenţie pentru coordonarea activităților în sectorul gazelor naturale, precum și acţiunile ce trebuie realizate în cazul întreruperilor în aprovizionarea cu gaze naturale.

(2) Asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale constituie competența partajată între Guvern și Agenție, potrivit atribuțiilor instituționale ale acestora și conform prevederilor prezentei legi, cu contribuția întreprinderilor de gaze naturale, și implică stabilirea și monitorizarea realizării măsurilor preventive și de urgență necesare pentru prevenirea situațiilor excepționale în sectorul gazelor naturale și pentru lichidarea, atenuarea consecințelor situațiilor excepționale în sectorul gazelor naturale.

(2-1) Guvernul îndeplinește atribuțiile stabilite în prezenta lege, în special la art. 4, precum și atribuțiile stabilite în Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război.

(2-2) Agenția contribuie la asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale și îndeplinește atribuțiile stabilite în prezenta lege, inclusiv întreprinde acțiunile stabilite în prezentul capitol în legătură cu prevenirea și gestionarea situațiilor excepționale în sectorul gazelor naturale. În virtutea atribuțiilor pe care le îndeplinește, Agenția contribuie la elaborarea măsurilor destinate asigurării securității aprovizionării cu gaze naturale și colaborează cu organul central de specialitate al administrației publice în domeniul energeticii în legătură cu elaborarea Regulamentului privind situațiile excepționale în sectorul gazelor naturale și a Planului de acțiuni pentru situații excepționale în sectorul gazelor naturale.

(3) Regulamentul privind situațiile excepționale în sectorul gazelor naturale şi Planul de acţiuni pentru situații excepționale în sectorul gazelor naturale trebuie să conţină măsuri neechivoce, transparente şi nediscriminatorii, care nu afectează concurenţa şi funcţionarea pieţei gazelor naturale decît în cazuri justificate. 

(4) Regulamentul privind situațiile excepționale în sectorul gazelor naturale, elaborat de organul central de specialitate al administrației publice în domeniul energeticii, defineşte rolurile şi funcțiile întreprinderilor de gaze naturale, stabilește standardele privind infrastructura și privind aprovizionarea cu gaze naturale şi conţine, în special, următoarele:

a) criteriile de identificare a consumatorilor protejaţi; 

b) măsurile ce urmează a fi întreprinse de întreprinderile de gaze naturale pentru a asigura aprovizionarea cu gaze naturale a consumatorilor protejaţi în următoarele cazuri:

– temperaturi extreme pentru o perioadă de vîrf de 7 zile calendaristice, constatate statistic o dată la 20 de ani;

– orice perioadă de cel puțin 30 de zile calendaristice în care cererea de gaze este excepțional de mare, constatată statistic o dată la 20 de ani; 

– o perioadă de cel puţin 30 de zile calendaristice în cazul afectării reţelelor de gaze naturale principale în condiții de iarnă normale;

c) criteriile de identificare a întreprinderilor de gaze naturale menţionate la lit. b);

d) criteriile de identificare a diferitor categorii de riscuri majore pentru securitatea aprovizionării cu gaze naturale;

d1) principiile ce urmează a fi respectate la evaluarea națională a riscurilor care afectează securitatea aprovizionării cu gaze naturale;

e) măsurile de reducere a riscurilor identificate conform lit. d) şi, în special, în caz de perturbare a aprovizionării cu gaze naturale care implică afectarea infrastructurii de gaze naturale sau a sursei/rutei de aprovizionare cu gaze naturale în situaţia unei cereri de gaze naturale excepţional de înalte; 

f) informaţii cu privire la interconexiunile existente şi planificate a fi construite, care contribuie la securitatea aprovizionării cu gaze naturale;

g) conţinutul raportului care urmează a fi prezentat de către întreprinderile de gaze naturale referitor la securitatea aprovizionării cu gaze naturale;

h) alte obligaţii impuse întreprinderilor de gaze naturale, autorităţilor și entităţilor competente, inclusiv obligaţiile privind siguranţa exploatării sistemului de gaze naturale.

(5) La elaborarea Regulamentului privind situațiile excepționale în sectorul gazelor naturale, organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul energeticii trebuie să ţină cont de prevederile planurilor de dezvoltare a reţelelor de gaze naturale pentru 10 ani, elaborate de operatorii sistemelor de transport.

(6) Regulamentul privind situațiile excepționale în sectorul gazelor naturale se bazează, în primul rînd, pe mecanismele de piaţă, iar la elaborarea acestuia se va ţine cont de impactul economic şi de eficienţa măsurilor care trebuie să fie întreprinse, de impactul acestora asupra funcţionării pieţei gazelor naturale, asupra mediului şi consumatorilor. 

(7) Regulamentul privind situațiile excepționale în sectorul gazelor naturale se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și se revizuiește la necesitate sau la solicitarea Secretariatului Comunității Energetice.

Art 103 Legea Cu privire la gazele naturale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №108 din 27.05.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului