Articolul 114 din Legea Cu privire la gazele naturale în Republica Moldova. Dispoziţii finale şi tranzitorii

(1) – abrogat.

(2) La intrarea în vigoare a prezentei legi, piaţa gazelor naturale se declară deschisă, iar fiecare consumator din Republica Moldova are dreptul de a alege furnizorul, precum şi de a schimba furnizorul. 

(3) În termen de o lună de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenţia va impune, în conformitate cu art. 11, obligaţiile de serviciu public stabilite la art. 89 şi 90, cu specificarea zonelor de activitate ale furnizorilor respectivi.

(4) Prin derogare de la art. 89 alin. (1):

a) până la 1 ianuarie 2025, întreprinderile mari care nu intră sub incidența Legii nr.179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii sunt în drept să solicite semnarea contractelor de furnizare a gazelor naturale, în condiţii reglementate, cu furnizorii care asigură furnizarea gazelor naturale unor anumite categorii de consumatori finali în contextul obligaţiei de serviciu public stabilite la art. 89;

b) până la 1 ianuarie 2027, întreprinderile mijlocii în sensul celor definite în Legea nr.179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii sunt în drept să solicite semnarea contractelor de furnizare a gazelor naturale, în condiţii reglementate, cu furnizorii care asigură furnizarea gazelor naturale unor anumite categorii de consumatori finali în contextul obligaţiei de serviciu public stabilite la art. 89.

(5) În termen de cel mult 3 ani de la intrarea în vigoare a Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale, furnizorii vor încheia contracte noi de furnizare a gazelor naturale.

(6) Implementarea prevederilor prezentei legi cu privire la separarea operatorilor sistemelor de transport se efectuează în termen de pînă la 1 ianuarie 2020, cu aplicarea unuia dintre modelele stabilite la art. 23 alin. (2). Operatorii sistemelor de transport sînt obligaţi să prezinte spre aprobare Agenţiei, în prealabil, pînă la 1 ianuarie 2019, planul de implementare a unuia dintre modelele de separare şi documentele aferente. Agenţia este obligată să aprobe planul de implementare a unuia dintre modelele de separare în termen de 6 luni de la prezentarea de către operatorii sistemelor de transport a tuturor documentelor necesare.

(7) În termen de cel mult două luni de la îndeplinirea obligaţiei privind aplicarea unuia dintre modelele de separare conform alin. (6), operatorii sistemelor de transport prezintă Agenţiei cererea şi documentele necesare pentru certificare. 

(8) În funcţie de modelul de separare aplicat, în termen de cel mult două luni de la adoptarea de către Agenţie a hotărîrii privind certificarea, operatorii sistemelor de transport sînt obligaţi să prezinte Agenţiei, pentru aprobare, candidatura agentului de conformitate şi programul de conformitate, cu respectarea cerințelor stabilite în prezenta lege.

(9) În termen de cel mult 4 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, operatorii sistemelor de transport sînt obligaţi să prezinte Agenţiei pentru aprobare programul de conformitate potrivit art. 24 alin. (1) lit. d).

(10) În termen de cel mult 6 luni de la primirea notificării din partea Agenţiei cu privire la preluarea de către Comunitatea Energetică a Codului reţelelor de gaze naturale al Uniunii Europene, operatorii sistemelor de transport sînt obligaţi să elaboreze şi să prezinte Agenţiei pentru aprobare Codul reţelelor de gaze naturale în conformitate cu cerințele stabilite în prezenta lege. După intrarea în vigoare a Codului reţelelor de gaze naturale aprobat de Agenţie în conformitate cu art. 67, Regulamentul privind reţelele de gaze naturale va fi abrogat, iar în situaţiile în care prezenta lege face referire la Regulamentul privind reţelele de gaze naturale, acesta se va substitui cu Codul reţelelor de gaze naturale. 

(11) Operatorii sistemelor de distribuţie care deservesc un număr mai mare de 100 000 de consumatori finali ale căror instalaţii de gaze naturale sînt racordate la reţelele de gaze naturale ale operatorilor sistemelor de distribuţie respectivi sînt obligaţi, în termen de două luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să finalizeze separarea funcţională, legală şi contabilă în conformitate cu principiile stabilite în prezenta lege. Obligaţia privind separarea funcţională, legală şi contabilă se impune şi operatorilor sistemelor de distribuţie care fac parte dintr-o întreprindere de gaze naturale integrată pe verticală şi care deservesc împreună un număr mai mare de 100 000 consumatori finali.

(12) Adunarea generală a asociaților, fondatorilor întreprinderilor de gaze naturale este în drept să decidă că nu este necesară evaluarea activelor întreprinderii în legătură cu separarea activităţilor, conform prevederilor alin. (6) şi (11). Diferenţa rezultată din evaluarea activelor nu va fi luată în calcul la aplicarea ratei de rentabilitate în contextul determinării şi aprobării preţurilor şi a tarifelor reglementate. 

(13) În termen de o lună de la finalizarea acţiunilor prevăzute la alin.(11) din prezentul articol, operatorii sistemelor de distribuţie sînt obligaţi să prezinte Agenţiei spre aprobare programul de conformitate şi propunerea privind agentul de conformitate, cu respectarea cerințelor stabilite la art. 45 din prezenta lege. Neîndeplinirea obligaţiei în cauză atrage sancţionarea operatorilor sistemelor de distribuţie conform prevederilor Codului contravenţional.

(14) Pînă la separarea legală a operatorilor sistemelor de distribuţie de activitatea de furnizare a gazelor naturale conform prevederilor alin.(11), operatorii sistemelor de distribuţie pot fi concomitent furnizori de gaze naturale şi să își desfăşoare activitatea în conformitate cu licenţele de activitate eliberate de Agenţie provizoriu, pînă la efectuarea separării legale în conformitate cu prezenta lege.

(15) Pentru ajustarea la prevederile prezentei legi a condiţiilor stabilite în licenţele eliberate în decursul primului an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenţia este în drept să revizuiască, la solicitare sau din oficiu, condiţiile licenţelor eliberate pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi. Furnizorii sînt obligaţi să solicite eliberarea de licenţe noi pentru furnizarea gazelor naturale, în conformitate cu prezenta lege, în termen de cel mult 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

(16) Prevederile art.13 alin. (6)–(10) se aplică şi în cazul serviciilor sau al lucrărilor externalizate de titularii de licenţe pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi. 

(161) Propunerile de dezvoltare a capacității bidirecționale, inclusiv propunerile argumentate privind alocarea transfrontalieră a costurilor de investiție, precum și cererile de derogare prevăzute la art. 421 se prezintă de către operatorul sistemului de transport cel târziu la 1 februarie 2025 și doar pentru interconexiunile existente la 1 noiembrie 2021, iar pentru interconexiunile noi – după finalizarea studiului de fezabilitate, însă înainte de începerea etapei de proiectare tehnică detaliată a infrastructurii respective.

(17) Persoanele care deţin instalaţii de gaze naturale ce constituie sistem de distribuţie închis în sensul art. 64 sînt obligate să obţină de la Agenţie autorizaţia pentru sistemul de distribuţie închis în termen de cel mult 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. 

(18) La constatarea premiselor necesare pe piaţa gazelor naturale, Agenţia va asigura trecerea la tarifele reglementate, de intrare şi de ieşire, pentru serviciul de transport al gazelor naturale, cu aplicarea principiilor stabilite la art. 99 alin. (5).

(18-1) Prevederile art.4 alin. (21), ale art. 99-1 alin. (10) și ale art. 108-2 și 108-3 se aplică până la 1 aprilie 2025.

(19) După efectuarea unei evaluări a concurenţei pe piaţa gazelor naturale, inclusiv prin aplicarea indicatorilor de concentrare a pieţei stabiliţi în Regulile pieței gazelor naturale, la constatarea premiselor necesare, Agenţia stabileşte termenele pentru eliminarea treptată a preţurilor reglementate pentru consumatorii finali. 

(20) Agenţia, în termen de 24 de luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, va aduce actele sale normative de reglementare în concordanţă cu prezenta lege, de asemenea va elabora, va publica şi va pune în aplicare actele normative de reglementare noi prevăzute de prezenta lege. Metodologiile de calculare a preţurilor şi a tarifelor reglementate în vigoare la momentul intrării în vigoare a prezentei legi vor fi revizuite de Agenţie.

(21) Pînă la aprobarea tarifului de racordare, plata pentru racordare la reţeaua de gaze naturale va fi calculată în baza devizului de cheltuieli pentru montarea instalaţiei de racordare. 

(22) Actele normative, inclusiv actele normative de reglementare aprobate de Agenţie pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi, vor fi aplicate în măsura în care nu contravin prevederilor acesteia. Pînă la aprobarea de către Agenţie a Regulamentului privind racordarea şi a Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale, raporturile juridice dintre operatorii de sistem şi furnizori, precum şi dintre titularii de licenţe respectivi şi consumatorii finali, vor fi reglementate prin Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea gazelor naturale în vigoare la momentul publicării prezentei legi.

(23) Guvernul, în termen de 6 luni:

a) va aproba şi va prezenta Secretariatului Comunităţii Energetice primul raport privind monitorizarea securităţii aprovizionării cu gaze naturale;

b) va aproba şi va prezenta Secretariatului Comunităţii Energetice primul raport referitor la îndeplinirea de către întreprinderile de gaze naturale a obligaţiilor de serviciu public;

c) va prezenta Parlamentului propuneri referitoare la aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege;

d) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.

(24) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 123-XVIII din 23 decembrie 2009 cu privire la gazele naturale, cu modificările şi completările ulterioare.


Art 114 Legea Cu privire la gazele naturale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №108 din 27.05.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului