Articolul 83 din Legea Cu privire la gazele naturale în Republica Moldova. Răspunderea consumatorului final

(1) Consumatorul final poartă răspundere pentru nerespectarea obligaţiilor ce îi revin, în special:

a) pentru neachitarea consumului de gaze naturale în termenele şi în condiţiile stabilite în contract;

b) în cazul refuzului nemotivat de a oferi acces la echipamentul de măsurare sau la instalaţiile de gaze naturale ale operatorului de sistem, amplasate pe proprietatea consumatorului final;

c) pentru consumul de gaze naturale prin ocolirea echipamentului de măsurare, prin denaturarea indicaţiilor acestuia sau prin alte modalităţi de consum neînregistrat de echipamentul de măsurare;

d) în alte cazuri în conformitate cu prevederile contractului, cu Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale şi cu Regulamentul privind racordarea. 

(2) În cazul neachitării consumului de gaze naturale în termenele indicate în factura de plată, furnizorul este în drept să aplice penalităţi în condițiile stabilite la art. 87 alin. (8), precum şi să solicite deconectarea instalaţiilor de gaze naturale ale consumatorului final de la reţeaua de gaze naturale, în modul şi în condiţiile stabilite la alin. (3) din prezentul articol, în Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale şi în Regulamentul privind racordarea. 

(3) Deconectarea instalaţiilor de gaze naturale ale consumatorului final de la reţeaua de gaze naturale pe motivul neachitării de către acesta a facturii de plată poate fi efectuată numai după expirarea termenului de cel puţin 10 zile de la data expirării termenului-limită de achitare, indicat în factura de plată. Furnizorul, operatorul de sistem sînt obligați, prin factura de plată expediată consumatorului final spre achitare, să informeze consumatorul final despre posibilele consecinţe în caz de neachitare. Factura de plată se emite şi se prezintă consumatorului de către furnizor cu cel puţin 10 zile calendaristice înainte de expirarea termenului-limită de achitare, indicat în factură.

(4) În cazul refuzului nemotivat al consumatorului final de a oferi operatorului de sistem acces la echipamentul de măsurare sau la instalaţiile de gaze naturale ale operatorului de sistem amplasate pe proprietatea consumatorului final, operatorul de sistem este în drept să deconecteze instalaţiile de gaze naturale ale consumatorului final de la reţeaua de gaze naturale şi să ceară strămutarea echipamentului de măsurare în modul şi condiţiile stabilite în Regulamentul privind racordarea. 

(5) În cazul în care se constată documentar faptul că un consumator final a consumat gaze naturale prin ocolirea echipamentului de măsurare, prin denaturarea indicaţiilor acestuia sau prin alte modalităţi de consum neînregistrat de echipamentul de măsurare, consumatorul final achită contravaloarea gazelor naturale consumate, care se determină prin aplicarea sistemului pauşal.

(6) Reconectarea la reţeaua de gaze naturale a instalaţiilor de gaze naturale ale consumatorului final, anterior deconectate, se va efectua doar după înlăturarea de către consumatorul final a cauzelor care au condus la deconectare. Reconectarea se va efectua în termene cît mai restrînse, însă nu mai tîrziu de două zile lucrătoare după înlăturarea cauzei de deconectare şi după achitarea tarifului de reconectare.

(7) Se interzice deconectarea instalațiilor de gaze naturale ale consumatorilor casnici în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în zilele de sărbătoare nelucrătoare sau cu o zi înainte de ziua de sărbătoare nelucrătoare, precum și în celelalte zile după ora 20.00, iar ale consumatorilor noncasnici – în afara orelor de lucru ale acestora. Excepție constituie cazurile de depistare a conectării neautorizate la rețelele de gaze naturale, când instalațiile de gaze naturale sau aparatele de utilizare conectate neautorizat se deconectează odată cu depistarea acestor cazuri.

(8) Deconectarea de la şi reconectarea la reţeaua de gaze naturale a instalaţiilor de gaze naturale ale consumatorului final se efectuează de operatorul de sistem, la cererea furnizorului sau din proprie iniţiativă, în cazurile şi condiţiile stabilite în prezenta lege, în Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale, precum şi în Regulamentul privind racordarea. 

(9) Drepturile şi obligaţiile operatorilor de sistem, ale furnizorilor şi ale consumatorilor finali în legătură cu deconectarea de la şi reconectarea la reţelele de gaze naturale a instalaţiilor de gaze naturale ale consumatorilor finali se stabilesc în prezentul articol, la art. 15 alin. (3), la art.39 alin. (1) lit. k), la art. 46 alin. (1) lit. i), la art. 70 și 110 din prezenta lege, în Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale, precum şi în Regulamentul privind racordarea. 

(10) Fiecare operator de sistem publică, anual, pe pagina sa electronică informaţii cu privire la numărul consumatorilor finali care au fost deconectaţi de la reţelele de gaze naturale, motivele deconectării, precum şi alte date în conformitate cu cerințele stabilite de Agenţie.

Art 83 Legea Cu privire la gazele naturale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №108 din 27.05.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului