Articolul 20 din Legea Cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor în Republica Moldova. Condiţiile de formă şi conţinut ale sesizării

(1) Sesizarea cu privire la faptele judecătorului care pot constitui abateri disciplinare trebuie să conţină: a) datele de identitate şi informaţia de contact ale autorului sesizării; b) numele judecătorului la care se face referire în sesizare; c) data şi locul unde au fost comise faptele descrise în sesizare; d) descrierea succintă a faptelor ce ar putea constitui abateri disciplinare; e) indicarea, după caz, a probelor care confirmă fapta invocată sau indicarea persoanelor care ar putea confirma cele relatate de autorul sesizării, dacă acestea există la momentul depunerii sesizării; f) data şi semnătura autorului sesizării. (2) Se consideră vădit neîntemeiată sesizarea în care sînt invocate fapte care nu fac referinţă la abaterile prevăzute de art. 4, căreia i-a expirat termenul de prescripţie prevăzut la art. 5 sau care este declarată repetat, fără a aduce noi probe.

(3) Sesizarea Ministerului Justiției, depusă în conformitate cu art. 19 alin. (1) lit. e), nu poate fi considerată vădit neîntemeiată chiar dacă a expirat termenul de prescripție prevăzut la art. 5.

Art 20 Legea Cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №178 din 25.07.2014

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului