Articolul 29 din Legea Cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor în Republica Moldova. Hotărîrile completelor de contestaţie

(1) Hotărîrea privind admiterea contestaţiei se consideră adoptată dacă pentru admitere a votat cel puţin un membru al completului de contestaţie. Hotărîrea privind respingerea sesizării se adoptă cu votul unanim al membrilor completului de contestaţie.

           (2) Hotărîrea privind respingerea contestaţiei se motivează în mod obligatoriu cu indicarea circumstanţelor în baza cărora sesizarea a fost respinsă.

           (3) Hotărîrea privind admiterea contestaţiei este obligatorie pentru inspecţia judiciară, care urmează să efectueze cercetarea disciplinară în conformitate cu art.23. Hotărîrea privind respingerea contestaţiei împotriva deciziei inspecţiei judiciare de respingere a sesizării este definitivă.

           (4) Hotărîrile completelor de contestaţie se aduc la cunoştinţa persoanei care a depus contestaţia şi a judecătorului subiect al sesizării în termen de 7 zile de la data adoptării.

Art 29 Legea Cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №178 din 25.07.2014

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului