Articolul 34 din Legea Cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor în Republica Moldova. Examinarea cauzei disciplinare în colegiul disciplinar

(1) Şedinţele colegiului disciplinar sînt publice, cu excepţia cazurilor în care colegiul decide, din oficiu sau la solicitarea judecătorului vizat în cauza disciplinară, examinarea cauzei în şedinţă închisă în interesul respectării ordinii publice sau securităţii naţionale sau cînd este necesară protecţia vieţii private a participanţilor la procedura disciplinară. (2) Preşedintele şedinţei anunţă deschiderea ei şi dă citire componenţei colegiului disciplinar. Pînă la începerea examinării cauzei, părţile au dreptul să declare cereri de recuzare membrilor colegiului, care sînt examinate de plenul colegiul disciplinar. (3) Examinarea cauzei disciplinare începe cu susţinerea de către inspectorul-judecător a raportului privind rezultatele verificării sesizării.. (4) În cazul în care judecătorul sau reprezentantul acestuia participă la examinarea cauzei, audierea explicaţiilor judecătorului sau a reprezentantului acestuia este obligatorie. Pe parcursul şedinţei, judecătorul are dreptul să formuleze în orice moment demersuri şi să dea explicaţii suplimentare. La decizia colegiului disciplinar pot fi audiate şi alte persoane, invitate atît la propunerea judecătorului, cît şi a colegiului disciplinar pot fi studiate documentele şi materialele din dosar sau cele prezentate suplimentar de participanţii în cauza disciplinară. (5) Cauza disciplinară se examinează doar în limitele raportului inspecţiei judiciare, întocmit în conformitate cu prevederile art.26 alin.(2).

Art 34 Legea Cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №178 din 25.07.2014

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului