Articolul 11 din Legea Privind controlul tutunului * în Republica Moldova. Reglementarea ingredientelor

(1) Se interzice plasarea pe piaţă a produselor din tutun cu aromă caracteristică. Nu se interzice utilizarea aditivilor care sînt esențiali pentru fabricarea produselor din tutun, cu condiția ca aditivii respectivi să nu imprime produsului o aromă caracteristică și să nu crească în mod semnificativ sau măsurabil toxicitatea, potențialul de dependență sau proprietățile cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere ale produsului din tutun.

(2) Guvernul stabilește normele de aplicare a prezentului articol.

(3) Se interzice plasarea pe piaţă a produselor din tutun care conţin:

a) vitamine sau alţi aditivi care creează impresia că un produs din tutun are un efect benefic asupra sănătăţii sau prezintă riscuri mai mici pentru sănătate;

b) cafeină, taurină sau alţi aditivi şi compuşi stimulanţi care sînt asociaţi cu energia şi vitalitatea;

c) aditivi cu proprietăţi colorante pentru emisii;

d) aditivi care contribuie la toxicitate sau la potenţialul de dependenţă şi care au proprietăţi cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere în formă nearsă;

e) în cazul produselor din tutun pentru fumat, aditivi care facilitează inhalarea sau absorbţia nicotinei.

(4) Se interzice plasarea pe piaţă a produselor din tutun care conţin arome în oricare dintre componentele lor, cum ar fi filtrele, hîrtiile, ambalajele, capsulele, sau a căror orice caracteristică tehnică permite modificarea mirosului sau a gustului produselor din tutun respective ori modificarea intensităţii arderii.

(5) Prevederile alin. (1) se aplică categoriilor de produse din tutun cu o aromă caracteristică de mentol de la 20 mai 2020.

(6) Produsele din tutun altele decît țigaretele și tutunul de rulat sînt exceptate de la interdicțiile menționate la alin. (1) și (4).

(7) Plasarea pe piață a produselor din tutun care contravin prevederilor prezentului articol se sancționează conform legislației în vigoare.

Art 11 Legea Privind controlul tutunului * în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №278 din 14.12.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului