Articolul 12 din Legea Privind controlul tutunului * în Republica Moldova. Nivelurile emisiilor de gudron, nicotină și monoxid de carbon

(1) Nivelurile emisiilor ţigaretelor plasate pe piaţă nu pot fi mai mari de:

a) 10 mg de gudron per ţigaretă;

b) 1 mg de nicotină per ţigaretă;

c) 10 mg de monoxid de carbon per ţigaretă.

(2) Pînă la 1 ianuarie 2020, pentru țigaretele fără filtru se admit următoarele niveluri ale emisiilor:

a) 13 mg de gudron per țigaretă;

b) 1,1 mg de nicotină per țigaretă;

c) 14 mg de monoxid de carbon per țigaretă.

(3) Emisiile de gudron, nicotină și monoxid de carbon ale țigaretelor se măsoară pe baza standardului ISO 4387 pentru gudron, a standardului ISO 10315 pentru nicotină și a standardului ISO 8454 pentru monoxid de carbon. Exactitatea măsurătorilor referitoare la gudron, nicotină și monoxid de carbon se stabilește în conformitate cu standardul ISO 8243.

(4) Ministerul Sănătății este în drept să verifice, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, corespunderea nivelurilor de emisii cu actele normative în vigoare.

(5) Determinarea nivelurilor emisiilor de gudron, nicotină şi monoxid de carbon prevăzute la alin. (1), în corespundere cu actele normative în vigoare, se realizează în laboratoarele naţionale de încercări, acreditate conform legislaţiei, în alte laboratoare, inclusiv din afara ţării, acreditate la nivel național sau regional/internațional.

Art 12 Legea Privind controlul tutunului * în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №278 din 14.12.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului