Articolul 36 din Legea Privind cooperativele de întreprinzător în Republica Moldova. Obţinerea şi încetarea calităţii de membru asociat

(1) Membri asociaţi ai cooperativei pot fi, în bază de contract încheiat în formă scrisă cu cooperativa, persoane juridice şi fizice, indiferent de forma de proprietate, de genul de activitate şi de sediu (domiciliu).

           (2) În caz de reorganizare a membrului asociat întreprindere sau în caz de deces al membrului asociat persoană fizică, se aplică prevederile respective ale art.31 şi 32.

           (3) În caz de încetare a acţiunii contractului prevăzut la alin.(1), membrul asociat (sau, după caz, membrul cooperativei) are dreptul, în condiţiile art.33, la restituirea valorii cotei sale preferenţiale, precum şi la achitarea dividendelor declarate, dar neachitate.

Art 36 Legea Privind cooperativele de întreprinzător în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №73 din 12.04.2001

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului