Articolul 82 din Legea Privind cooperativele de întreprinzător în Republica Moldova. Păstrarea documentelor cooperativei şi accesul la ele

(1) Cooperativa este obligată să asigure păstrarea:

           a) certificatului său de înregistrare;

           b) contractului său de constituire, precum şi a statutului său, a modificărilor şi completărilor la acesta;

           c) regulamentelor sale, a modificărilor şi completărilor la acestea;

           d) registrului membrilor cooperativei;

           e) proceselor-verbale ale adunărilor generale şi şedinţelor, a ordinelor, dispoziţiilor şi rapoartelor organelor cooperativei;

           f) contractelor civile şi de muncă;

           g) documentelor primare, a registrelor de evidenţă contabilă, precum şi a dărilor de seamă financiare şi speciale;

           h) actelor de control şi deciziilor autorităţilor abilitate ale administraţiei publice, precum şi a avizelor organizaţiilor de audit, ale cooperativelor de consultanţă şi ale uniunilor de cooperative;

           i) altor documente prevăzute de legislaţie, statutul sau regulamentul respectiv al cooperativei.

           (2) Documentele prevăzute la alin.(1) se păstrează la sediul cooperativei pe termenele prevăzute de actele normative.

           (3) Modul de familiarizare a membrilor cooperativei cu documentele prevăzute la alin.(1), precum şi de primire a copiilor sau extraselor acestora, se stabileşte de statutul sau de regulamentul respectiv al cooperativei.

           4) Plata pentru eliberarea copiilor şi extraselor prevăzute la alin.(3) nu poate depăşi cheltuielile necesare pentru executarea acestora.

Art 82 Legea Privind cooperativele de întreprinzător în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №73 din 12.04.2001

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului