Articolul 60 din Legea Privind cooperativele de întreprinzător în Republica Moldova. Arbitrajul

(1) Atribuţiile, componenţa, modul de creare şi de activitate a arbitrajului se stabilesc de prezenta lege, de Legea nr.23-XVI din 22 februarie 2008 cu privire la arbitraj, de statutul cooperativei şi de regulamentul arbitrajului

           (2) Arbitrajul

 se creează pentru examinarea contestărilor la deciziile (hotărîrile) organelor cooperativei.

           (3) Arbitrajul

 este în drept de asemenea să soluţioneze litigiile dintre membri, membrii asociaţi, precum şi dintre aceştia şi cooperativă dacă părţile în litigiu au încheiat acordul de arbitraj.

           (5) Arbitrajul se creează prin hotărîre a adunării generale.

           (6) Arbitrajul este alcătuită din cel puţin 3 persoane.

           (7) Membri ai arbitrajului nu pot fi:

           a) membrii consiliului cooperativei;

           b) preşedintele şi contabilul-şef ai cooperativei, precum şi locţiitorii acestora;

           c) persoanele necalificate în drept, economie, finanţe sau contabilitate.

           (8) Cel puţin un membru al arbitrajului trebuie să fie jurist cu experienţă în domeniu.

Art 60 Legea Privind cooperativele de întreprinzător în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №73 din 12.04.2001

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului