Articolul 54 din Legea Privind cooperativele de întreprinzător în Republica Moldova. Constituirea consiliului cooperativei

(1) Consiliul cooperativei se constituie, în mod obligatoriu, dacă numărul membrilor cooperativei este mai mare de 30. Statutul cooperativei poate prevedea posibilitatea constituirii consiliului şi în cazul unui număr mai mic de membri ai cooperativei.

           (2) Consiliul cooperativei este alcătuit din cel puţin 3 persoane membri ai cooperativei dacă, potrivit alin.(3), statutul cooperativei nu prevede altfel.

           (3) Statutul cooperativei poate prevedea că o parte a consiliului cooperativei, ce constituie cel mult o cincime din componenţa acestuia, poate fi desemnată din rîndul persoanelor care nu sînt membri ai cooperativei în cauză şi, concomitent, nu practică activitate concurentă faţă de aceasta.

           (4) Statutul cooperativei poate prevedea alegerea de către adunarea generală a unei rezerve a consiliului cooperativei pentru subrogarea, potrivit deciziei consiliului, a membrilor retraşi ai acestuia.

           (5) Preşedintele consiliului cooperativei este ales de adunarea generală dacă statutul cooperativei nu prevede posibilitatea alegerii lui de către membrii consiliului cooperativei.

           (6) Preşedintele consiliului cooperativei încheie contracte cu preşedintele cooperativei, cu cooperativa de consultanţă şi cu organizaţia de audit.

           (7) Membrii consiliului cooperativei se aleg (se desemnează) pe un termen de doi ani, dacă statutul cooperativei nu prevede alt termen.

           (8) Membrul consiliului cooperativei nu poate fi, în acelaşi timp, membru al comisiei de revizie sau al arbitrajului ori preşedinte al cooperativei.

           (9) Membrul consiliului cooperativei nu poate delega împuternicirile sale altei persoane.

Art 54 Legea Privind cooperativele de întreprinzător în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №73 din 12.04.2001

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului