Articolul 28 din Legea Privind identificarea electronică și serviciile de încredere în Republica Moldova. Verificarea autenticității semnăturii electronice sau a sigiliului electronic

(1) Verificarea autenticității semnăturii electronice sau a sigiliului electronic se efectuează prin intermediul dispozitivului de verificare a semnăturilor electronice sau a sigiliilor electronice și/sau al produsului, cu utilizarea datelor de verificare a semnăturii electronice sau a sigiliului electronic.

(2) La verificarea semnăturii electronice avansate sau a sigiliului electronic avansat, precum și a semnăturii electronice calificate sau a sigiliului electronic calificat, dispozitivul de verificare a semnăturilor electronice sau a sigiliilor electronice și/sau produsul trebuie:

a) să ofere posibilitatea afișării conținutului documentului electronic sau să facă referință irevocabilă la documentul respectiv;

b) să afișeze faptul modificării documentului electronic;

c) să facă referință la semnatar sau la creatorul sigiliului electronic.

(3) La verificarea semnăturii electronice avansate sau a sigiliului electronic avansat, precum și a semnăturii electronice calificate sau a sigiliului electronic calificat trebuie să se garanteze, cu o siguranță suficientă, că:

a) datele de verificare a semnăturii electronice sau a sigiliului electronic corespund datelor afișate persoanei care verifică semnătura electronică sau sigiliul electronic;

b) semnătura electronică sau sigiliul electronic este verificat cu certitudine, iar rezultatul verificării și identitatea semnatarului sau a creatorului sigiliului electronic sunt afișate corect;

c) autenticitatea și valabilitatea certificatului cheii publice solicitat în momentul verificării semnăturii electronice sau a sigiliului electronic sunt verificate cu certitudine;

d) conținutul certificatului cheii publice este redat clar;

e) modificările care pot influența securitatea semnăturii electronice sau a sigiliului electronic pot fi detectate.

Art 28 Legea Privind identificarea electronică și serviciile de încredere în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №124 din 19.05.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului