Articolul 29 din Legea Privind identificarea electronică și serviciile de încredere în Republica Moldova. Cerințe pentru validarea semnăturii electronice calificate și a sigiliului electronic calificat

Procesul de validare a semnăturii electronice calificate sau a sigiliului electronic calificat confirmă validitatea acestora cu următoarele condiții:

a) certificatul care stă la baza semnăturii electronice sau a sigiliului electronic a fost, la momentul semnării sau aplicării sigiliului, un certificat calificat pentru semnătura electronică sau pentru sigiliu electronic, în conformitate cu art. 25;

b) certificatul calificat a fost emis de un prestator de servicii de încredere calificat și a fost valabil în momentul aplicării semnăturii electronice sau a sigiliului electronic;

c) datele de validare a semnăturilor electronice sau a sigiliilor electronice corespund datelor furnizate de titularul certificatului cheii publice;

d) setul unic de date care reprezintă semnatarul sau creatorul sigiliului electronic în certificat este furnizat corect titularului certificatului cheii publice;

e) utilizarea pseudonimului este indicată clar titularului certificatului cheii publice – în cazul în care la momentul semnării s-a folosit un pseudonim;

f) semnătura electronică sau sigiliul electronic a fost creat printr-un dispozitiv de creare a semnăturilor electronice sau a sigiliilor electronice calificate;

g) integritatea datelor cărora le-a fost aplicată semnătura electronică sau sigiliul electronic nu a fost compromisă;

h) cerințele prevăzute la art. 24 erau întrunite la momentul semnării.

Art 29 Legea Privind identificarea electronică și serviciile de încredere în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №124 din 19.05.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului