Articolul 3 din Legea Privind identificarea electronică și serviciile de încredere în Republica Moldova. Recunoașterea reciprocă

(1) Recunoașterea certificatelor cheilor publice peste hotarele Republicii Moldova este reglementată de tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte. În cazul în care tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte stabilesc alte norme decât cele prevăzute de prezenta lege, se aplică normele tratatelor internaționale.

(2) Certificatul cheii publice eliberat de către un prestator de servicii de încredere cu domiciliul sau cu sediul într-un alt stat este recunoscut ca fiind echivalent, din punctul de vedere al efectelor juridice, cu certificatul cheii publice eliberat de un prestator de servicii de încredere cu domiciliul sau cu sediul în Republica Moldova dacă este întrunită una dintre următoarele condiții:

a) prestatorul de servicii de încredere cu domiciliul sau cu sediul în alt stat a fost acreditat în cadrul regimului de acreditare în conformitate cu prevederile prezentei legi;

b) un prestator de servicii de încredere calificat cu domiciliul sau cu sediul în Republica Moldova garantează recunoașterea certificatului respectiv;

c) certificatul cheii publice sau prestatorul de servicii de încredere care l-a eliberat este recunoscut prin aplicarea unui acord bilateral sau multilateral între Republica Moldova și alte state sau organizații internaționale, pe bază de reciprocitate.

(3) Serviciile de încredere și documentul electronic nu pot fi considerate lipsite de putere juridică doar în baza faptului că certificatul cheii publice a fost eliberat în corespundere cu normele altui stat, dacă acesta a fost recunoscut în condițiile indicate la alin. (2).

(4) Prin derogare de la prevederile alin. (1) și (2), certificatul calificat al cheii publice eliberat de un prestator de servicii de încredere dintr-un stat membru al Uniunii Europene este recunoscut ca fiind echivalent, din punctul de vedere al efectelor juridice, cu certificatul cheii publice eliberat de un prestator de servicii de încredere cu domiciliul sau cu sediul în Republica Moldova.

(5) Modul de recunoaștere a unui certificat calificat al cheii publice eliberat de un prestator de servicii de încredere dintr-un stat membru al Uniunii Europene este stabilit de Guvern.

(6) Dispozitivul de verificare a semnăturilor electronice sau a sigiliilor electronice, utilizat pentru verificarea semnăturii electronice sau a sigiliului electronic în sensul alin. (4), trebuie să dispună de confirmarea corespunderii cu cerințele prevăzute de prezenta lege, eliberată de către organul de supraveghere și control.

Art 3 Legea Privind identificarea electronică și serviciile de încredere în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №124 din 19.05.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului