Articolul 31 din Legea Privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare în Republica Moldova. Exprimarea per 100 g sau per 100 ml

(1) Valoarea energetică şi cantitatea de nutrienţi menţionate la art. 29 sînt exprimate în unităţile de măsură prevăzute în anexa nr. 14.

(2) Valoarea energetică şi cantitatea de nutrienţi menţionate la art. 29 se exprimă per 100 g sau per 100 ml.

(3) Eventuala declaraţie privind vitaminele şi mineralele, în plus faţă de forma de exprimare menţionată la alin. (2), este exprimată ca procent din consumul de referinţă stabilit în secţiunea 1 pct. 1 din anexa nr. 12 pentru 100 g sau 100 ml.

(4) Valoarea energetică şi cantităţile de nutrienţi menţionate la art. 29 alin. (1), (3), (4) şi (5) pot fi exprimate, după caz, ca procent din consumul de referinţă stabilit în secţiunea a 2-a din anexa nr. 12 pentru 100 g sau 100 ml.

(5) În cazul în care se furnizează informaţii în temeiul alin. (4), în imediata apropriere a acestora se introduce următoarea menţiune: „Consumul de referinţă al unui adult obişnuit (8 400 kJ/2 000 kcal)”.

Art 31 Legea Privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №279 din 15.12.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului