Articolul 7 din Legea Privind mecanismul de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului în Republica Moldova. Solicitarea aprobării prealabile a investițiilor de importanță pentru securitatea statului

(1) Orice investitor potențial, anterior efectuării activităților investiționale în domeniile de importanță pentru securitatea statului prevăzute la art. 4 sau activităților al căror obiect constituie bunuri de importanță pentru securitatea statului prevăzute la art. 5, este obligat să obțină de la Consiliu o aprobare prealabilă.

(2) Pentru solicitarea aprobării prealabile, investitorul potențial prezintă documente şi informaţii care se referă la:

a) structura capitalului social (al acționarilor/asociaților), inclusiv al beneficiarului efectiv;

b) valoarea maximă a investiției, exprimată în unități monetare;

c) activitatea de bază, produsele și serviciile comerciale;

d) țara sau țările în care își desfășoară activitatea și principalii parteneri de afaceri din țară sau de peste hotare cu care colaborează;

e) situațiile financiare pentru ultimii 3 ani;

f) sursa mijloacelor financiare pentru finanțarea investiției;

g) data la care investiția este planificată să fie realizată sau la care a fost realizată;

h) cazierul judiciar, în cazul persoanelor fizice acționari/asociați sau al beneficiarilor efectivi;

i) declarația privind intenția de realizare a investiției în mod individual sau în mod concertat, precum și documentele justificative care confirmă acțiunea în mod concertat. Acțiunea concertată a investitorului potențial poate fi constatată și de către Consiliu în baza evaluărilor proprii.

(3) Guvernul este în drept să stabilească prin act normativ și alte documente și informații decât cele prevăzute la alin. (2), necesare pentru examinarea solicitării de aprobare prealabilă.

(4) Consiliul examinează solicitarea în termen de până la 45 de zile de la data primirii acesteia. Dacă solicitarea nu este însoţită de toate documentele și informațiile necesare, termenul de examinare începe să curgă de la data primirii tuturor documentelor și informațiilor respective.

(5) În cadrul termenului prevăzut la alin. (4), dar nu mai târziu de a 30-a zi a termenului respectiv, Consiliul este în drept să solicite, la necesitate, documente și informații suplimentare care au relevanță pentru examinarea solicitării de aprobare prealabilă. Solicitarea se face în scris, precizându-se documentele și informațiile suplimentare ce urmează a fi prezentate.

(6) Investitorul potențial transmite documentele și informațiile suplimentare solicitate în termen de cel mult 20 de zile de la data solicitării acestora. Pe perioada respectivă, termenul de examinare prevăzut la alin. (4) se suspendă.

Art 7 Legea Privind mecanismul de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №174 din 11.11.2021

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului