Articolul 11 din Legea Privind protecția secretelor comerciale în Republica Moldova. Condiții de aplicare și garanții

(1) Pentru a dispune măsurile provizorii și asigurătorii prevăzute la art. 10, instanța de judecată poate solicita reclamantului să furnizeze probe care pot fi considerate, în mod rezonabil, disponibile, pentru a se convinge cu un grad suficient de siguranță că:

a) secretul comercial există;

b) reclamantul este deținătorul secretului comercial; și

c) secretul comercial este dobândit, utilizat sau divulgat în mod ilegal ori că o dobândire, utilizare sau o divulgare ilegală a secretului comercial este iminentă.

(2) Instanța de judecată ia decizia privind aprobarea sau respingerea cererii prevăzute la art. 10 și, la evaluarea proporționalității acesteia, ține seama de circumstanțele specifice cauzei, inclusiv, după caz:

a) valoarea și alte trăsături specifice ale secretului comercial;

b) măsurile luate în vederea protejării secretului comercial;

c) comportamentul pârâtului în dobândirea, utilizarea sau divulgarea secretului comercial;

d) impactul utilizării sau al divulgării ilegale a secretului comercial;

e) interesele legitime ale părților și impactul pe care aprobarea sau respingerea măsurilor provizorii și asigurătorii l-ar putea avea asupra părților;

f) interesele legitime ale terților;

g) interesul public;

h) protejarea drepturilor fundamentale.

(3) La cererea pârâtului, instanța de judecată dispune revocarea măsurilor provizorii și asigurătorii prevăzute la art. 10, dacă:

a) reclamantul nu a demarat proceduri judiciare care să conducă la pronunțarea unei hotărâri judecătorești privind soluționarea fondului cauzei într-un termen de 30 de zile de la dispunerea acestora; sau

b) informațiile în cauză nu mai îndeplinesc cerințele stabilite conform noțiunii de secret comercial de la art. 2, din motive ce nu pot fi imputate pârâtului.

(4) În vederea stabilirii măsurilor provizorii și asigurătorii prevăzute la art. 10, instanța de judecată poate să dispună obligarea reclamantului la constituirea unei cauțiuni sau a unei garanții echivalente corespunzătoare, destinată să asigure acoperirea oricărui prejudiciu suferit de pârât și, dacă este cazul, de către orice altă persoană afectată de măsurile respective.

(5) Instanța de judecată poate dispune, la cererea pârâtului sau a terțului prejudiciat, acordarea unei despăgubiri corespunzătoare pentru orice prejudiciu provocat de măsurile prevăzute la art. 10, în următoarele situații:

a) măsurile au încetat în temeiul alin. (3) lit. a);

b) măsurile au încetat să se aplice ca urmare a oricărei acțiuni sau omisiuni a reclamantului;

c) se constată ulterior că nu a avut loc o dobândire, utilizare sau divulgare ilegală a secretului comercial sau o amenințare de producere a unor astfel de comportamente.

(6) Cererea de despăgubire prevăzută la alin. (5) poate face obiectul unor proceduri judiciare separate.

Art 11 Legea Privind protecția secretelor comerciale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №384 din 07.12.2023

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021