Articolul 7 din Legea Privind protecția secretelor comerciale în Republica Moldova. Excepții

Instanța de judecată respinge cererea de aplicare a măsurilor, procedurilor și a acțiunilor reparatorii prevăzute de prezenta lege în cazul în care presupusa dobândire, utilizare sau divulgare a secretului comercial a avut loc în oricare dintre următoarele cazuri:

a) pentru exercitarea dreptului la libertatea de exprimare și de informare, astfel cum este prevăzut în legislație și tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte, inclusiv respectarea libertății și a pluralismului mijloacelor de informare în masă;

b) pentru dezvăluirea unei abateri, unei fapte reprobabile sau a unei activități ilegale, cu condiția ca pârâtul să fi acționat în scopul protejării interesului public general;

c) divulgarea secretului comercial de către salariați reprezentanților acestora, ca parte a exercitării legitime de către reprezentanții respectivi a funcțiilor lor în conformitate cu legislația, cu condiția ca divulgarea să fi fost necesară pentru această exercitare legitimă a funcțiilor lor;

d) în scopul protejării unui interes legitim recunoscut de lege.

Art 7 Legea Privind protecția secretelor comerciale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №384 din 07.12.2023

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021