Articolul 15 din Legea Restructurării întreprinderilor agricole în procesul de privatizare în Republica Moldova. Stingerea prin compensare a datoriilor istorice ale întreprinderii faţă de stat

(1) Comisia de privatizare asigură, în temeiul extraselor din conturile personale ale întreprinderii, stingerea prin compensare a datoriilor istorice ale acesteia faţă de stat, predînd în următoarea succesiune: a) obiectele de menire publică - în proprietatea autorităţii administraţiei publice locale, a unităţilor de exploatare locale, în modul stabilit de Guvern; b) acţiunile de portofoliu (cote de participare) - organului central de specialitate abilitat cu efectuarea privatizării; c) moara şi/sau oloiniţa - în proprietatea autorităţii administraţiei publice locale; d) alte subunităţi de prelucrare a materiei prime agricole - în gestiunea economică a autorităţii administraţiei publice locale, pentru a fi privatizate de către organul central de specialitate abilitat; e) creanţele a căror executare este reală - inspectoratului fiscal teritorial pentru executarea lor silită, în conformitate cu Legea cu privire la modul de urmărire a impozitelor, taxelor şi altor plăţi. (2) În cazul insuficienţei valorii obiectelor de menire publică pentru stingerea prin compensare a datoriei istorice a întreprinderii faţă de stat, se ia în calcul şi valoarea obiectelor de menire publică ale întreprinderii care au fost predate gratuit, în 1992 şi în anii ulteriori, în proprietatea autorităţii administraţiei publice locale, a unităţilor de exploatare locale în bază de acte autentificate de organul cadastral teritorial, precum şi valoarea clădirilor (cotelor-părţi din ele) de menire administrativă, transmise gratuit autorităţilor administraţiei publice în baza hotărîrilor de Guvern. (3) Patrimoniul indicat la alin.(1) lit. a), b) şi c) se predă la valoarea de inventar împreună cu utilajul, cu inventarul şi cu alte rechizite. (4) Patrimoniul indicat la alin.(1) poate fi folosit la stingerea unor alte datorii ale întreprinderii, în condiţiile prezentei legi, numai după stingerea integrală a datoriilor ei istorice faţă de stat. (5) Comisia de privatizare asigură predarea patrimoniului, indicat la alin.(1), în termen de 30 de zile de la data: a) publicării anunţului despre lichidarea întreprinderii - în cazul stingerii prin compensare a datoriilor ei istorice faţă de stat. Cuantumul acestor datorii se determină de către întreprindere pe baza extraselor din conturile ei personale conform situaţiei de la data publicării anunţului privind lichidarea; b) emiterii, de către Comisia republicană, a hotărîrii despre primirea de către stat a datoriilor istorice ale întreprinderii faţă de alţi creditori - în cazul stingerii prin compensare a datoriilor istorice ale întreprinderii faţă de alţi creditori. Cuantumul acestor datorii se determină de către întreprindere pe baza extraselor din conturile sale personale conform situaţiei de la data executării hotărîrii Comisiei republicane. (6) Autorităţile administraţiei publice locale, unităţile de exploatare locale, stabilite de Guvern, sînt obligate să primească cu act de la întreprindere patrimoniul respectiv în termen de 10 zile de la data primirii avizului despre predarea lui. (7) Cu dreptul de stingere prin compensare a datoriilor istorice ale întreprinderilor către stat, se abilitează: a) inspectoratele fiscale teritoriale - a datoriilor întreprinderii la bugetul public naţional; b) Ministerul Finanţelor - a datoriilor la creditele pe care el le-a acordat întreprinderilor şi la garanţiile executate de minister şi acordate anterior de Guvern. (8) Ministerul Finanţelor şi inspectoratul fiscal teritorial, în termen de 5 zile de la data prezentării actelor de predare (dispoziţiilor de transmitere), efectuează operaţiunea de compensare (trecere în cont) a datoriilor istorice ale întreprinderii şi anunţă debitorii acesteia despre cesiunea către stat a creanţelor de stingere a datoriilor lor faţă de întreprindere.

Art 15 Legea Restructurării întreprinderilor agricole în procesul de privatizare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №392 din 13.05.1999

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului