Articolul 6 din Legea Restructurării întreprinderilor agricole în procesul de privatizare în Republica Moldova. Înfiinţarea de întreprinderi private

(1) Persoana căreia, în conformitate cu legislaţia privind privatizarea, i s-au atribuit în natură cota de teren echivalent şi cota-parte valorică din partea activă a patrimoniului sau numai cota de teren echivalent este obligată ca, în termen de 3 luni de la data primirii titlurilor care confirmă dreptul de proprietate: a) să înregistreze la primărie gospodăria ţărănească (de fermier); sau b) să depună la primărie o copie de pe contractul (declaraţia) de înfiinţare a întreprinderii private de o altă formă de organizare juridică prevăzută de legislaţie şi o copie de pe certificatul înregistrării de stat a acestei întreprinderi; sau c) să prezinte primăriei contractul de dare în arendă ori de înstrăinare a terenului privatizat. (2) În baza hotărîrii adunării generale a lucrătorilor şi pensionarilor întreprinderii agricole privind menţinerea neschimbată a formei activităţii economice, se efectuează reorganizarea şi înregistrarea acesteia în modul stabilit de lege. (3) Lucrătorilor şi pensionarilor întreprinderii agricole care doresc să activeze în mod individual, la depunerea cererii corespunzătoare către autorităţile administraţiei publice locale şi administraţia întreprinderii agricole, li se atribuie cota de teren echivalent şi cota valorică din patrimoniul întreprinderii conform normelor stabilite şi legislaţiei în vigoare. (2) Gospodăria ţărănească (de fermier) se înregistrează la primărie în termen de 10 zile de la data depunerii declaraţiei de constituire şi a copiei de pe titlurile care confirmă dreptul de proprietate asupra cotei de teren echivalent (terenului) şi/sau a copiei de pe contractul de luare în arendă a terenului. (3) Documentele de constituire, alte documente necesare înregistrării întreprinderii private ce se înfiinţează de către participantul la privatizare pot fi autentificate de secretarul primăriei. (4) Întreprinderii private, înfiinţate de participantul la privatizare, i se atribuie prin contract în folosinţă (pînă la stingerea tuturor datoriilor întreprinderii care se privatizează) construcţiile de producţie, în afară de cele sechestrate şi de cele incluse în subunităţile de prelucrare a materiei prime agricole. (5) Primăria, în termen de 10 zile de la data adoptării deciziei privind atribuirea în natură a cotelor de teren echivalent participanţilor la privatizare, va informa despre aceasta inspectoratul fiscal teritorial, indicînd datele privind noii plătitori ai impozitului funciar. (6) Plătitori ai impozitului funciar pentru cotele de teren echivalent atribuite în natură sînt: a) întreprinderea care se privatizează - de la începutul anului fiscal şi pînă la luna adoptării de către primărie a deciziei indicate la alin.(5); b) persoanele cărora le-au fost atribuite cotele de teren echivalent sau arendaşii acestor terenuri, dacă în contractele de arendă este prevăzut acest lucru - din luna imediat următoare lunii adoptării de către primărie a deciziei indicate la alin.(5) şi pînă la sfîrşitul anului fiscal.

Art 6 Legea Restructurării întreprinderilor agricole în procesul de privatizare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №392 din 13.05.1999

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului