Articolul 2 din Legea Cu privire la asigurări în Republica Moldova. Obiectul legii

(1) Obiectul prezentei legi îl constituie reglementarea organizării şi funcţionării asigurătorilor, reasigurătorilor şi a intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, supravegherea activităţii acestora.

(2) Acţiunea prezentei legi nu se extinde asupra asigurărilor sociale de stat, asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, asigurărilor obligatorii de stat ale unor categorii de persoane şi asupra fondurilor nestatale de pensii.

(3) În procesele de licenţiere, notificare şi aprobare prevăzute de prezenta lege, prevederile Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător nu se aplică.

Art 2 Legea Cu privire la asigurări în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №407 din 21.12.2006

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului