Articolul 39 din Legea Cu privire la asigurări în Republica Moldova. Contabilitatea şi controlul intern al asigurătorului (reasigurătorului)

(1) Asigurătorul (reasigurătorul) ţine evidenţa contabilă în regim electronic şi pe suport de hîrtie a operaţiunilor efectuate în conformitate cu standardele evidenţei contabile obligatorii pentru activitatea de asigurare.

(2) Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să stabilească un sistem eficient de control intern şi să angajeze un număr adecvat de personal pentru verificarea corespunderii activităţii sale cu principiile şi legislaţia ce reglementează activitatea de asigurare.

(3) Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să calculeze şi să verifice trimestrial indicatorii stabiliţi prin actele normative ale Autorităţii de supraveghere, emise întru aplicarea prezentei legi.

(4) Asigurătorul (reasigurătorul) va dispune întocmirea de către un actuar calificat a unui raport exhaustiv privind starea financiară de la finele anului. Acest raport va include informaţia privind rezervele tehnice şi matematice, solvabilitatea, concordanţa activelor, corespunderea primelor şi analiza surplusului sau deficitului lor care se înregistrează pe parcursul anului.

(5) Lista, forma şi termenele de prezentare a rapoartelor financiare şi altor dări de seamă ale asigurătorului (reasigurătorului) se stabilesc prin actele normative ale Autorităţii de supraveghere.

(6) Asigurătorii (reasigurătorii) sînt obligaţi, la solicitarea Autorităţii de supraveghere, să pună la dispoziţia acesteia informaţii şi date privind patrimoniul, inclusiv cel deţinut în afara teritoriului Republicii Moldova, volumul obligaţiilor asumate, garanţiile acordate, tranzacţiile de asigurare şi reasigurare încheiate, participarea la capitalul social al altor persoane juridice, alte informaţii necesare în exercitarea funcţiilor de supraveghere şi control ale Autorităţii.

(7) În termen de 4 luni de la încheierea anului financiar, asigurătorul (reasigurătorul) va publica în ediţii periodice de largă circulaţie bilanţul contabil, raportul privind rezultatele financiare şi raportul auditorului.

(8) Asigurătorul (reasigurătorul) va ţine registru exhaustiv şi exact pentru eficienţa inspecţiilor efectuate de autoritatea de supraveghere. Această cerinţă se referă la toate registrele curente şi la cele cu termen de pînă la 5 ani financiari precedenţi. Registrele cuprind toată documentaţia ce ţine de primele de asigurare, despăgubirile de asigurare şi investiţiile, inclusiv rapoartele externe şi interne.

Art 39 Legea Cu privire la asigurări în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №407 din 21.12.2006

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului