Articolul 24-6 din Legea Cu privire la asigurări în Republica Moldova. Registrul asigurătorilor (reasigurătorilor) licenţiaţi

(1) Autoritatea de supraveghere ţine Registrul asigurătorilor (reasigurătorilor) licenţiaţi, în care se indică:

a) denumirea asigurătorului (reasigurătorului);

b) sediul central, adresele filialelor (reprezentanțelor), altor subdiviziuni;

c) categoria de asigurare, clasele de asigurare şi tipurile de asigurare pentru care s-a eliberat licenţa;

d) data şi numărul deciziei de eliberare și/sau de reperfectare a licenţei;

e) seria şi numărul formularului licenţei;

f) data eliberării formularului licenţei;

g) informaţia privind eliberarea copiilor autorizate de pe licenţă şi/sau a duplicatului licenţei.

(2) Modificările şi completările Registrului asigurătorilor (reasigurătorilor) licenţiaţi se efectuează în baza deciziilor de eliberare, reperfectare, suspendare și retragere a licenţelor, de eliberare a duplicatelor licențelor, precum şi la solicitarea asigurătorilor (reasigurătorilor), în cazul extinderii activităţii de asigurare în noi filiale (reprezentanţe), alte subdiviziuni, în cazul modificării datelor ori în cazul încetării activităţii de asigurare în cadrul acestora.

(3) Drept temei pentru efectuarea înscrierilor în Registrul asigurătorilor (reasigurătorilor) licenţiaţi servește cererea asigurătorului (reasigurătorului) privind înregistrarea unei noi filiale (reprezentanţe), altei subdiviziuni sau privind efectuarea modificărilor referitoare la acestea ori decizia de încetare a activității de asigurare în cadrul acestora.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (3), asigurătorul (reasigurătorul) este obligat, în termen de 10 zile lucrătoare din data înregistrării filialei (reprezentanţei), altei subdiviziuni, să depună la autoritatea de supraveghere o cerere în vederea operării modificărilor şi completărilor în Registrul asigurătorilor (reasigurătorilor) licenţiaţi, cu solicitarea copiei (copiilor) autorizate de pe licenţă. La cerere se anexează decizia Agenției Servicii Publice sau, după caz, confirmarea documentară privind înregistrarea subdiviziunii de către Serviciul Fiscal de Stat.

(5) Informaţia cuprinsă în Registrul asigurătorilor (reasigurătorilor) licenţiaţi se înscrie în termen de 3 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a deciziei autorităţii de supraveghere cu privire la eliberarea/reperfectarea licenței ori de la data depunerii unei cereri cu privire la activitatea în cadrul filialelor (reprezentanţelor), altor subdiviziuni, cu informarea asigurătorului (reasigurătorului) despre modificările operate.

(6) Înscrierile efectuate în Registrul asigurătorilor (reasigurătorilor) licenţiaţi cu privire la filiale (reprezentanţe), alte subdiviziuni constituie temei pentru acordarea accesului asigurătorilor la Sistemul informaţional automatizat de stat RCA Data, după caz.

(7) Asigurătorii (reasigurătorii) ale căror licenţe au fost retrase se exclud din Registrul asigurătorilor (reasigurătorilor) licenţiaţi prin efectuarea înscrierilor respective.

(8) Datele despre licențele asigurătorilor (reasigurătorilor) sînt publice şi se plasează pe pagina web oficială a autorităţii de supraveghere.

Art 24-6 Legea Cu privire la asigurări în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №407 din 21.12.2006

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului