Articolul 33 din Legea Cu privire la ipotecă în Republica Moldova. Executarea silită a dreptului de ipotecă

(1) Executarea silită a dreptului de ipotecă de către creditorul ipotecar se face în temeiul unei ordonanţe judecătoreşti, pronunţată în acest sens în cadrul procedurii în ordonanţă (procedura simplificată), sau, dacă este cazul, în temeiul unei hotărîri a instanţei de judecată, cu respectarea prevederilor Codului de procedură civilă sau în temeiul contractului de ipotecă învestit cu formulă executorie prevăzut la art. 33-1

(2) Debitorul ipotecar poate înainta obiecţii motivate împotriva ordonanţei judecătoreşti, în temeiul cărora judecătorul poate anula ordonanţa judecătorească. Se consideră obiecţii motivate specifice ipotecii obiecţiile cu privire la:

a) nerespectarea de către creditorul ipotecar a formalităţilor legate de iniţierea procedurii de executare a dreptului de ipotecă;

b) notificarea şi/sau preavizul conţin date neveridice;

c) executarea benevolă a obligaţiilor de către debitor în modul şi în termenul specificate în notificare şi preaviz.

(3) La înaintarea obiecţiilor, debitorul ipotecar este obligat să anexeze documentele doveditoare ale obiecţiilor invocate.

(4) În cazul în care ordonanţa judecătorească sau, dacă este cazul, hotărîrea judecătorească privind transmiterea silită a bunului ipotecat este ulterior anulată, creditorul ipotecar este obligat să restituie bunul ipotecat sau să restituie preţul la care bunul a fost vîndut şi să repare prejudiciul cauzat.

Art 33 Legea Cu privire la ipotecă în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №142 din 26.06.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului