Articolul 4 din Legea Cu privire la ipotecă în Republica Moldova. Obligaţiile garantate cu ipotecă

(1) Ipoteca se instituie în vederea garantării executării obligaţiei şi reprezintă un raport de drept accesoriu faţă de obligaţia garantată, fiind condiţionată în timp de durata acesteia,dacă legea sau contractul de ipotecă nu prevede altfel.

(2) Valabilitatea ipotecii depinde de valabilitatea obligaţiei garantate cu ipotecă.

(3) Poate fi garantată cu ipotecă executarea obligaţiilor ce rezulta din contractul de credit, contractul de împrumut sau alte obligaţii.

(4) Norme privind ipoteca se aplică obligaţiilor ce rezultă din contractele de credit sau împrumut, indiferent de scopul şi destinaţia acestora.

(5) Pot fi garantate cu ipotecă una sau mai multe obligaţii. Obligaţia garantată poate fi curentă sau viitoare, inclusiv condiţionată.

(6) În cazul garantării obligaţiilor viitoare, părţile vor conveni expres, în contractul de ipotecă, asupra faptului că ipoteca instituită va garanta aceluiaşi creditor ipotecar executarea oricărei obligaţii viitoare.

(7) Ipoteca instituită pentru garantarea rambursării unei sume de bani este valabilă chiar în cazul în care această sumă urmează a fi eliberată în viitor sau eliberarea banilor este efectuată în tranşe.

(8) Ipoteca se extinde şi asupra achitării dobînzilor, comisioanelor, penalităţilor, amenzilor, reparării prejudiciului cauzat, compensării cheltuielilor de judecată şi altor cheltuieli de executare a dreptului de ipotecă, dacă părţile nu au convenit altfel.

Art 4 Legea Cu privire la ipotecă în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №142 din 26.06.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului