Articolul 11 din Legea Cu privire la ipotecă în Republica Moldova. Forma şi conţinutul contractului de ipotecă

( 1) Contractul de ipotecă trebuie întocmit în formă scrisă şi autentificat notarial.

(2) Ipoteca trebuie să fie înregistrată în Registrul bunurilor imobile conform legislaţiei privind cadastrul bunurilor imobile.

(3) Contractul de ipotecă trebuie să conţină următoarele clauze esenţiale:

a) atributele de identificare a creditorului ipotecar şi a debitorului ipotecar, şi, după caz, a debitorului (numele sau denumirea, domiciliul sau sediul etc.);

b) acordul expres al debitorului ipotecar privind instituirea ipotecii în favoarea creditorului ipotecar;

c) determinarea obiectului ipotecii;

d) natura obligaţiei garantate cu ipotecă, aşa cum a fost stabilită între părţi;

e) valoarea de piaţă şi valoarea de înlocuire a bunului ipotecat, stabilite în raportul de evaluare;

f) valoarea de bază a creanţei garantate şi modul de determinare a sumelor adiţionale garantate prin ipotecă.

(4) Părţile pot include şi alte clauze în contractul de ipotecă.

(5) Este nulă clauza din contractul de ipotecă privind trecerea dreptului de proprietate asupra obiectului ipotecii către creditorul ipotecar în cazul neexecutării sau al executării necorespunzătoare a obligaţiilor asumate de către debitor.

(6) Prevederile privind ipoteca pot fi incluse în contractul din care apare obligaţia a cărei executare este garantată cu ipotecă. În acest caz, contractul din care se nasc obligaţiile debitorului va fi întocmit în forma cerută pentru contractual de ipotecă şi va include clauzele esenţiale ale acestuia.

Art 11 Legea Cu privire la ipotecă în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №142 din 26.06.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului