Articolul 10 din Legea Cu privire la locuinţe în Republica Moldova. Condiţiile de obţinere a locuinţei sociale

(1) Locuinţa socială se atribuie în locaţiune persoanelor sau familiilor luate la evidenţă, al căror venit lunar pentru fiecare membru al familiei nu depăşeşte salariul minim pe țară şi care întrunesc cumulativ următoarele condiţii obligatorii:

a) nu au în proprietate locuinţă în Republica Moldova şi peste hotarele ei, teren pentru construcţia de locuinţe sau casă construită în întovărăşirile pomicole, precum şi nu au înstrăinat o locuinţă în ultimii 5 ani în Republica Moldova;

b) nu au beneficiat din partea statului şi a autorităţilor administraţiei publice locale de credite preferenţiale şi susţinere exprimată prin materiale de construcţie sau prin asistenţă financiară;

c) nu au participat la privatizarea locuinţelor, loturilor pentru construcţie, terenurilor pomicole, caselor individuale în ultimii 5 ani;

şi una dintre următoarele condiţii suplimentare:

a) dispun, în fondul public de locuinţe, pentru fiecare membru al familiei de o suprafaţă locuibilă totală sub norma minimă stabilită pentru suprafaţa locuibilă totală a locuinţei sociale;

b) locuiesc într-o locuinţă din fondul public de locuinţe care nu corespunde exigenţelor tehnice şi sanitare stabilite pentru locuinţă, fapt confirmat printr-un raport tehnic eliberat de organul public abilitat.

(2) De dreptul prioritar de a primi locuinţă socială în condiţiile alin. (1) dispun:

a) persoanele cu dizabilităţi severe care nu sînt angajate în cîmpul muncii în legătură cu starea sănătăţii;

b) persoanele care îngrijesc minori cu dizabilităţi severe;

c) familiile tinere, în sensul Legii nr.215/2016 cu privire la tineret, care nu dispun de o locuinţă;

d) familiile în care s-au născut tripleţi, cvadrupleţi sau mai mulţi copii născuţi simultan;

e) copiii rămași fără ocrotire părintească și copiii rămași temporar fără ocrotire părintească, care au atins majoratul și nu au beneficiat de locuință din partea statului.

(3) În cazul în care sunt disponibile locuințe sociale și nu sunt persoane luate la evidență din lista persoanelor indicate la alin.(2), de locuințele respective pot beneficia persoanele care activează în sfera bugetară în domeniul medicinei, învățământului, asistenței sociale, cercetării, sportului și administrației publice locale, al căror venit lunar pentru fiecare membru al familiei depășește salariul minim pe țară și care sunt repartizate și angajate la muncă în localitățile în care se află locuințele respective, dacă întrunesc condițiile prevăzute la alin. (1).

Art 10 Legea Cu privire la locuinţe în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №75 din 30.05.2015

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului