Articolul 16 din Legea Cu privire la locuinţe în Republica Moldova. Reconstrucţia şi replanificarea locuinţelor sociale

(1) Locatarul locuinţei sociale este obligat să plătească pentru folosirea acesteia şi pentru serviciile comunale şi necomunale conform termenului stabilit în contractul de locaţiune sau conform datei indicate în factura eliberată, dar nu mai tîrziu de data de 30 a lunii în care e primită factura.

(2) Plata pentru închirierea locuinţei se percepe în condiţiile art. 37.

(3) Titularul contractului de locațiune a locuinței sociale este obligat să comunice autorității executive a administrației publice locale, în termen de 30 de zile, despre fiecare modificare a venitului lunar al familiei acestuia, sub sancțiunea rezoluțiunii contractului.

(3-1) În cazul în care venitul lunar al familiei s-a modificat, autoritatea executivă a administrației publice locale modifică, în termen de 30 de zile, cuantumul plații pentru chirie. Criteriile de modificare a cuantumului plății pentru chirie sunt prevăzute în Regulamentul cu privire la evidența, modul de atribuire și folosire a locuințelor sociale aprobat de Guvern.

(4) Plata pentru serviciile comunale şi necomunale se percepe reieşind din utilizarea de fapt a acestor servicii, conform prevederilor art.51.

(5) Locatarii care au datorii la achitarea chiriei sau se eschivează timp de 3 luni de la plata acesteia sînt evacuaţi din locuinţa socială respectivă în temeiul hotărîrii instanţei de judecată, în conformitate cu prevederile art. 20.


Art 16 Legea Cu privire la locuinţe în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №75 din 30.05.2015

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului