Articolul 2 din Legea Cu privire la locuinţe în Republica Moldova. Cadrul juridic şi obiectivele principale

(1) Legislaţia cu privire la locuinţe se bazează pe prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi se constituie din prezenta lege, Codul civil al Republicii Moldova, alte acte normative în domeniul locuinţelor şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

(2) Obiectivele principale ale prezentei legi sînt:

a) reglementarea raporturilor juridice din domeniul locuinţelor;

b) asigurarea libertăţii persoanelor şi a organizaţiilor în realizarea drepturilor şi intereselor ce ţin de domeniul locuinţelor;

c) asigurarea exercitării obligaţiilor ce decurg din prezenta lege, alte acte normative, din statutul de organizare al locatarilor şi/sau din contractele, încheiate de către proprietarii locuinţelor şi agenţii economici care activează în încăperile (inclusiv înglobate sau anexate) din blocul locativ, privind păstrarea, menţinerea şi exploatarea bunurilor proprietate comună din blocul locativ.

(3) În cazul în care un tratat internaţional la care Republica Moldova este parte conţine alte prevederi decît cele prevăzute de legislaţia naţională în domeniul locuinţelor, se aplică prevederile tratatului internaţional.

Art 2 Legea Cu privire la locuinţe în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №75 din 30.05.2015

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului