Articolul 6 din Legea Cu privire la producţia agroalimentară ecologică* în Republica Moldova. Cerinţe obligatorii la etichetarea produselor agroalimentare ecologice

(1) Etichetarea produselor agroalimentare ecologice se efectuează în conformitate cu prevederile stabilite de actele normative în vigoare. Eticheta sau documentele de însoţire (pentru produsele în vrac) conţin în mod obligatoriu:

1) numele şi adresa producătorului sau procesatorului;

2) denumirea produsului, metoda de producţie ecologică utilizată;

3) denumirea şi codul organismului de inspecţie şi certificare acreditat şi autorizat;

4) condiţiile de păstrare;

5) termenul minim de valabilitate;

6) interzicerea depozitării în acelaşi spaţiu a produselor ecologice alături de alte produse;

7) marca naţională „Agricultura Ecologică – Republica Moldova”;

8) o indicaţie a locului unde s-a cultivat materia primă agricolă din care se compune produsul, plasată în acelaşi cîmp vizual cu marca, sub una dintre următoarele forme:

a) „Agricultura Ecologică – Republica Moldova”, în cazul în care materia primă agricolă a fost cultivată în Republica Moldova;

b) „Agricultura Ecologică – non Republica Moldova”, în cazul în care materia primă agricolă nu a fost cultivată în Republica Moldova;

c) „Agricultura Ecologică – Republica Moldova/altă ţară”, în cazul în care o parte din materia primă agricolă a fost cultivată pe teritoriul Republicii Moldova, iar altă parte – în alte ţări; d) „Agricultura Ecologică – UE”, atunci cînd materia primă agricolă a fost cultivată în Uniunea Europeană.”

Art 6 Legea Cu privire la producţia agroalimentară ecologică* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №115 din 09.06.2005

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021