Articolul 26 din Legea Cu privire la statutul militarilor în Republica Moldova. Îndatoririle generale ale militarilor

Militarii au următoarele îndatoriri:

a) să-şi servească necondiţionat poporul, să fie devotaţi Republicii Moldova, să apere suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a ţării pînă la jertfire de sine;

b) să respecte şi să îndeplinească prevederile Constituţiei şi ale legilor Republicii Moldova, să apere valorile democraţiei constituţionale, să respecte acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte;

c) să respecte jurămîntul militar, prevederile regulamentelor militare și ale Codului de conduită profesională a militarilor prin contract, să execute necondiţionat, întocmai şi la timp ordinele comandanţilor (şefilor), fiind responsabili de modul în care îndeplinesc misiunile ce le sînt încredinţate;

d) să preţuiască onoarea şi gloria de luptă a poporului lor, a unităţii militare, să păstreze demnitatea gradului şi uniformei militare pe care o poartă;

e) să fie disciplinaţi şi vigilenţi, să asigure păstrarea secretului de stat şi a altor informaţii oficiale cu accesibilitate limitată

f) să-şi perfecţioneze pregătirea şi măiestria profesională;

g) să preţuiască camaraderia militară, să respecte drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor;

h) să cunoască şi să întreţină, regulamentar, în stare operativă de luptă, tehnica şi armamentul încredinţat, să păstreze şi să administreze eficient patrimoniul militar din dotare;

i) să respecte regulile securităţii personale la manipularea şi întreţinerea mijloacelor tehnice şi a armamentului, precum şi la realizarea altor activităţi în timpul îndeplinirii serviciului militar;

j) să aibă grijă de sănătatea lor, să respecte regulile igienei personale şi sociale şi să nu-şi permită deprinderi dăunătoare.

Art 26 Legea Cu privire la statutul militarilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №162 din 22.07.2005

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului