Articolul 37 din Legea Cu privire la statutul militarilor în Republica Moldova. Răspunderea militarilor

(1) Toţi militarii, indiferent de gradul militar şi funcţia pe care o deţin, sînt egali în faţa legii. Militarii poartă răspundere pentru săvîrşirea faptelor ilicite, luîndu-se în considerare particularităţile statutului lor juridic.

(2) Militarii, în dependenţă de gravitatea faptei săvîrşite, poartă răspundere disciplinară, administrativă, materială, civilă şi penală.

(3) Pentru abaterile disciplinare, militarii poartă răspundere în conformitate cu regulamentele militare. Comandanţii (şefii) nu poartă răspundere disciplinară pentru faptele subalternilor lor dacă au întreprins toate măsurile necesare, în limita competenţei lor, întru preîntîmpinarea şi evitarea faptelor menţionate, au tras la răspundere persoanele culpabile şi nu au tăinuit faptele în cauză.

(4) Pentru săvîrşirea contravenţiilor, militarii în termen răspund în conformitate cu Regulamentul disciplinei militare. Pentru săvîrsirea contraventiilor în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, militarii, cu excepţia militarilor în termen, răspund contravenţional conform dispoziţiilor generale. Militarilor în termen nu le pot fi aplicate sancţiuni contravenţionale sub formă de arest contravenţional şi muncă neremunerată în folosul comunitătii .

(5) Pentru prejudiciile materiale cauzate unităţii militare în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu, militarii poartă răspundere materială, în conformitate cu Legea cu privire la răspunderea materială a militarilor.

(6) Militarii reţinuţi de organele de drept sau în privinţa cărora a fost emis mandat de arest se predau comenduirei militare pentru a fi deţinuţi pînă la emiterea hotărîrii corespunzătoare.

(7) Militarilor nu li se pot da ordine ilicite, ce contravin dreptului umanitar internaţional şi acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Art 37 Legea Cu privire la statutul militarilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №162 din 22.07.2005

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului