Articolul 34 din Legea Cu privire la statutul militarilor în Republica Moldova. Retragerea, retrogradarea şi restabilirea în grade militare

(1) Gradele militare ale militarilor şi cetăţenilor trecuţi în rezervă (retragere) pot fi retrase de instanţa de judecată pentru săvîrşirea unor infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de grave, în modul stabilit de legislaţia în vigoare.

(2) Militarului căruia i s-a retras gradul militar i se poate acorda gradul militar de soldat, la decizia conducătorului structurii militare, numai după stingerea antecedentelor penale.

(3) În caz de încălcare gravă a regulamentelor militare, a ordinelor şi instrucţiunilor, militarii pot fi retrogradaţi cu o treaptă:

a) efectivul de soldaţi şi de sergenţi – de către comandanţii (şefii) care au dreptul, în conformitate cu prezenta lege, să acorde gradele militare respective;

b) toţi militarii pînă la gradul de colonel inclusiv – de către conducătorul structurii militare.

(4) Militarii retrogradaţi care au manifestat o disciplină exemplară şi o atitudine conştiincioasă faţă de exerciţiul obligaţiilor de serviciu pot fi restabiliţi în gradul militar pe care îl aveau pînă la retrogradare, prin ordinul comandantului (şefului) unităţii sau, după caz, conducătorului structurii militare care i-a retrogradat, după cum urmează:

a) pentru efectivul de soldaţi – nu mai devreme de 6 luni de la retrogradare;

b) pentru efectivul de sergenţi şi corpul de ofiţeri – nu mai devreme de un an de la retrogradare.

(5) Pe durata sancţiunii disciplinare de retrogradare cu un grad, militarilor sancţionaţi nu li se vor acorda recompense le prevăzute de Regulamentul disciplinei militare.

(6) Retrogradarea şi restabilirea în gradele militare se efectuează în condiţiile Regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a serviciului militar în Forţele Armate.

Art 34 Legea Cu privire la statutul militarilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №162 din 22.07.2005

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului