Articolul 19 din Legea Integrităţii în Republica Moldova. Intoleranţa faţă de incidentele de integritate

(1) Conducătorii entităţilor publice şi agenţii publici asigură credibilitatea şi susţinerea publică a mandatului entităţii din care fac parte sau, după caz, de a căror activitate sînt responsabili prin manifestarea spiritului de intoleranţă faţă de incidentele de integritate în cadrul entităţilor publice. Incidentele de integritate ce constituie abateri disciplinare sînt reglementate prin legile speciale aplicabile categoriilor respective de agenţi publici sau, după caz, prin Codul muncii. Incidentele de integritate ce constituie contravenţii şi infracţiuni sînt prevăzute de Codul contravenţional şi Codul penal.

(2) Conducătorul entităţii publice are următoarele obligaţii:

a) să ofere agenţilor publici exemplul propriu de respectare a interesului public şi de neadmitere a incidentelor de integritate în activitatea profesională;

b) să adopte acte administrative privind statutul disciplinar aplicabil entităţii publice, dacă acesta nu este aprobat prin legi şi acte normative;

c) să creeze structura responsabilă de examinarea abaterilor disciplinare, dacă aceasta nu este atribuţia altor autorităţi publice competente;

d) să asigure sancţionarea disciplinară a tuturor incidentelor de integritate ce constituie abateri disciplinare admise de agenţii publici;

e) să sesizeze autoritatea anticorupţie responsabilă despre incidentele de integritate ce constituie contravenţii şi infracţiuni, săvîrșite de agenţii publici, inclusiv în condițiile art. 1218.

(3) Agentul public are următoarele obligaţii:

a) să refuze implicarea sa în incidente de integritate şi să denunţe asemenea încercări, inclusiv cele referitoare la oferirea cadourilor inadmisibile, exercitarea influenţelor necorespunzătoare şi implicarea în manifestări de corupţie, conform prevederilor art. 1618;

b) să includă cu bună-credinţă informaţii în avertizările de integritate pe care a ales să le facă în condiţiile art. 18;

c) să sprijine neimplicarea în incidente de integritate a altor agenţi publici, după posibilitate.

Art 19 Legea Integrităţii în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №82 din 25.05.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului