Articolul 3 din Legea Privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în Republica Moldova. Funcţionarul public cu statut special

(1) Calitatea de funcţionar public cu statut special apare şi încetează în condiţiile prezentei legi.

(2) Funcţionarii publici cu statut special se diferenţiază pe categorii, în funcţie de specificul sarcinilor şi responsabilităţilor atribuite prin fişa postului, precum şi prin nivelul de studii corespunzător funcţiei ocupate.

(3) În limitele competenţelor atribuite prin lege, funcţionarul public cu statut special este învestit cu împuterniciri şi drepturi pe timpul şi în legătură cu exercitarea funcţiei publice cu statut special pe care o deţine.

(3-1) Studenții cu statut special dețin calitatea de funcționar public cu statut special în modul stabilit de Guvern. Perioada studiilor se include în vechimea în serviciu cu condiția promovării examenelor de absolvire a studiilor superioare de licență.

(4) Funcţionarul public cu statut special aflat în sau în legătură cu exercitarea funcţiei este reprezentant al statului şi se află sub protecţia acestuia în condiţiile legii.

(5) Pentru funcţionarul public cu statut special sînt elaborate standarde ocupaţionale specifice în modul stabilit de Ministerul Afacerilor Interne.

(6) Formarea profesională a funcţionarului public cu statut special se organizează şi se realizează în conformitate cu actele administrative ale Ministerului Afacerilor Interne, pe baza standardelor ocupaţionale şi de formare profesională aferente.  


Art 3 Legea Privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №288 din 16.12.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului