Articolul 52 din Legea Privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în Republica Moldova. Interdicţii

(1) Funcţionarului public cu statut special îi este interzis:

a) să utilizeze în interes personal sau în alte scopuri decît cele de serviciu mijloace financiare, tehnico-materiale, echipamente speciale informaţionale şi alte bunuri ale statului, precum şi informaţiile de serviciu, puse la dispoziţia sa pentru exercitarea atribuţiilor ori la care are acces în virtutea îndeplinirii acestora;

b) să abuzeze de calitatea sa oficială şi să compromită, prin activitatea sa privată ori publică, prestigiul funcţiei sau al instituţiei din care face parte;

c) să aplice forţa fizică, mijloacele speciale sau armele de foc contrar prevederilor legale;

d) să deţină, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, direct sau prin intermediari, interese de natură să-i afecteze obiectivitatea şi independenţa;

e) să solicite ori să accepte cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alte avantaje, destinate personal lui sau familiei sale;

f) să redacteze, să imprime ori să difuzeze materiale sau publicaţii cu caracter politic, imoral ori care instigă la indisciplină;

g) să întreprindă alte acţiuni interzise prin lege.

(2) Funcţionarul public cu statut special nu are dreptul să prezinte public informaţii şi date obţinute în exercițiul atribuţiilor sale de serviciu. Poate face comentarii referitoare la astfel de informaţii şi date doar dacă prin aceasta nu se încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie, nu se lezează dreptul la imaginea, demnitatea, viaţa intimă, familială ori privată a vreunei persoane şi nu sînt afectate interesele ori securitatea statului.

Art 52 Legea Privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №288 din 16.12.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului