Articolul 13 din Legea Privind performanța energetică a clădirilor în Republica Moldova. Stimulente și măsuri financiare, bariere de piață

(1) În vederea promovării îmbunătățirii performanței energetice a clădirilor, precum și a asigurării tranziției către clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero, Guvernul, în funcție de circumstanțele existente, întreprinde măsurile necesare pentru a identifica și implementa instrumentele financiare corespunzătoare, precum și măsurile de susținere a păturilor social vulnerabile în contextul îmbunătățirii performanței energetice a clădirilor ocupate de acestea. Lista măsurilor și a instrumentelor financiare reprezintă o parte componentă a Planului național integrat privind energia și clima.

(2) La stabilirea stimulentelor financiare se ține cont de:

a) necesitatea realizării măsurilor de îmbunătățire a performanței energetice a clădirilor existente, a elementelor acestora, precum și a unităților de clădire;

b) promovarea construcției clădirilor viitoare al căror consum de energie este aproape egal cu zero și a transformării clădirilor existente în clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero;

c) limitele de cheltuieli prevăzute în cadrul bugetar pe termen mediu/bugetul de stat pentru implementarea politicilor în domeniul eficienței energetice.

(3) Pentru ameliorarea procesului de sprijin și de finanțare a măsurilor de îmbunătățire a performanței energetice a clădirilor, în baza analizei efectuate de organul central de specialitate al administrației publice în domeniul construcțiilor, organul central de specialitate al administrației publice în domeniul energeticii propune Guvernului, la necesitate, măsuri de îmbunătățire sau de modificare a instrumentelor financiare și de sprijin în domeniul performanței energetice a clădirilor.

(4) La efectuarea analizei menționate la alin. (3), organul central de specialitate al administrației publice în domeniul construcțiilor trebuie să se pronunțe cu privire la:

a) mijloacele bugetare, inclusiv mijloacele financiare din surse externe, care au fost utilizate pentru îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor din fondul național imobiliar, inclusiv separat pentru clădirile de locuit;

b) economiile, în baza condițiilor normate, obținute în urma implementării măsurilor de îmbunătățire a performanței energetice a clădirilor finanțate din mijloacele bugetare, inclusiv din mijloacele financiare din surse externe;

c) coordonarea activităților de finanțare din mijloacele bugetare cu activitățile de finanțare din surse externe și cu alte măsuri de sprijin a căror implementare are drept scop inclusiv stimularea investițiilor pentru îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor.

(5) Măsurile financiare pentru promovarea îmbunătățirii performanței energetice la renovarea clădirilor existente trebuie să se raporteze la economiile de energie preconizate sau realizate, stabilite pe baza unui sau a mai multor criterii dintre următoarele:

a) performanța energetică a echipamentelor sau a materialelor utilizate pentru renovare. În acest caz, echipamentele sau materialele utilizate pentru renovare se instalează de către specialiștii care dețin cunoștințele relevante și care dispun de gradul necesar de calificare stabilit de legislația care reglementează activitatea respectivă;

b) valorile standard pentru calcularea economiilor de energie în clădiri;

c) rezultatele obținute în urma efectuării lucrărilor de renovare respective, prin compararea certificatelor de performanță energetică emise înainte de renovarea majoră și după aceasta;

d) rezultatele unui audit energetic;

e) rezultatele obținute în urma aplicării unei alte metode relevante, transparente și proporționale, care indică îmbunătățirea performanței energetice.

Art 13 Legea Privind performanța energetică a clădirilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №282 din 05.10.2023

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului