Articolul 6 din Legea Privind performanța energetică a clădirilor în Republica Moldova. Atribuțiile organului central de specialitate al administrației publice în domeniul energeticii

(1) În domeniul promovării performanței energetice a clădirilor, organul central de specialitate al administrației publice în domeniul energeticii exercită următoarele atribuții de bază:

a) elaborează și promovează politica de stat în domeniul performanței energetice a clădirilor;

b) elaborează, cu asistența instituției publice de suport prevăzute în Legea nr. 139/2018 cu privire la eficiența energetică (în continuare – instituție publică de suport), Strategia sectorială pentru renovarea fondului imobiliar național pe termen lung, de asemenea monitorizează implementarea acesteia;

c) elaborează, cu asistența instituției publice de suport, și promovează Planul național pentru creșterea numărului de clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero, alte documente de politici publice în domeniul performanței energetice a clădirilor, conform competenței, de asemenea monitorizează implementarea acestora;

d) elaborează, cu asistența instituției publice de suport, și promovează proiectele regulamentelor prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. 3)–6), proiectele altor acte normative care reglementează performanța energetică a clădirilor, conform competenței, de asemenea monitorizează aplicarea acestora;

e) promovează relațiile internaționale în domeniul performanței energetice a clădirilor și cooperează cu organizațiile internaționale în domeniu.

(2) În legătură cu performanța energetică a clădirilor, organul central de specialitate al administrației publice în domeniul energeticii exercită și alte atribuții decât cele stabilite la alin. (1), în conformitate cu prezenta lege și cu Legea nr. 139/2018 cu privire la eficiența energetică, precum și atribuțiile stabilite în regulamentul propriu de organizare și de funcționare, aprobat de Guvern.

(3) În legătură cu exercitarea atribuțiilor sale stabilite prin prezenta lege, organul central de specialitate al administrației publice în domeniul energeticii colaborează, în special prin furnizarea reciprocă și continuă de informații, cu organul central de specialitate al administrației publice în domeniul construcțiilor, cu instituția publică de suport, cu organismul național de acreditare, cu organismele de evaluare a conformității, cu alte organe ale administrației publice centrale de specialitate, cu autoritățile publice și cu autoritățile administrației publice locale.

Art 6 Legea Privind performanța energetică a clădirilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №282 din 05.10.2023

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului