Articolul 11 din Legea Privind prevenirea pierderii și risipei de alimente în Republica Moldova. Măsuri de prevenire a poluării mediului

(1) Dacă, după parcurgerea uneia sau a ambelor etape prevăzute la art.10, alimentele deținute de operatorul din domeniul alimentar au devenit improprii consumului uman sau celui animal, operatorul le transferă pentru:

a) valorificare prin transformare în hrană pentru animale, respectând cerințele sanitar-veterinare față de hrana pentru animale; și/sau

b) transformare în compost, potrivit prevederilor Legii nr.209/2016 privind deșeurile și ale Legii nr.129/2019 privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman; și/sau

c) transformare în biogaz; și/sau

d) neutralizare în unități autorizate, potrivit prevederilor Legii nr.209/2016 privind deșeurile; și/sau

e) incinerare și/sau coincinerare, potrivit prevederilor Legii nr.209/2016 privind deșeurile.

(2) Operatorul din domeniul alimentar întreprinde una sau mai multe dintre măsurile prevăzute la alin. (1) în funcție de oportunitatea și disponibilitatea acestora și suportă cheltuielile aferente.

Art 11 Legea Privind prevenirea pierderii și risipei de alimente în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №299 din 03.11.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021