Articolul 12 din Legea Privind prevenirea pierderii și risipei de alimente în Republica Moldova. Transferul alimentelor prin donație

(1) Alimentele pot face obiectul transferului prin donație făcută de operatorul din domeniul alimentar în cadrul ultimei 1/3 din valabilitatea produsului, stabilită la art. 8 alin. (1) lit. f) din Legea nr.279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare.

(2) Operatorii din domeniul alimentar, inclusiv unitățile de alimentație publică stipulate în Legea nr.231/2010 cu privire la comerțul interior, au dreptul să doneze zilnic până la 5 unități de orice produs alimentar fiecărui consumator final solicitant, iar în cazul produselor culinare, volumul donației este stabilit de fiecare operator în parte.

(3) În cazul alimentelor cu termenul de valabilitate mai mic de 48 de ore, operatorii din domeniul alimentar le pot dona doar consumatorilor finali.

(4) Documentația necesară transferului alimentelor în baza prevederilor prezentei legi este reglementată de Guvern.

(5) Alimentele donate trebuie să fie sigure pentru consum și să fie etichetate potrivit prevederilor Legii nr.279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare.

(6) În sensul prezentei legi sunt exceptate de la donare:

a) băuturile alcoolice;

b) alimentele care au fost declarate/clasificate ca improprii consumului uman sau animal, după caz, de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și/sau de către operatorul din domeniul alimentar potrivit prevederilor Legii nr.306/2018 privind siguranța alimentelor.

(7) Operatorii din domeniul alimentar care nu reușesc să doneze alimentele în termenele prevăzute la alin. (1) din prezentul articol aplică una sau mai multe măsuri prevăzute la

art.11 alin. (1).

(8) Preluarea de facto a alimentelor donate de operatorii din domeniul alimentar poate fi făcută de către:

a) o organizație beneficiară în mod direct, în cazul în care aceasta răspunde de îndeplinirea cerințelor legislației din domeniul alimentar și dispune de transport, echipament și/sau loc de depozitare autorizat potrivit prevederilor Legii nr. 306/2018 privind siguranța alimentelor; sau

b) orice operator din domeniul alimentar ce acționează în numele organizației beneficiare în baza unui contract de prestări servicii, răspunde de îndeplinirea cerințelor legislației din domeniul alimentar și dispune de transport, echipament și/sau loc de depozitare autorizat potrivit prevederilor Legii nr. 306/2018 privind siguranța alimentelor;

c) consumatorul final în mod direct, cu respectarea prevederilor art.12 alin.(2) din prezenta lege.

(9) Transferul alimentelor pentru consum uman prin donare către organizațiile beneficiare se face respectând cerințele privind trasabilitatea acestora, potrivit art.11 din Legea nr.306/2018 privind siguranța alimentelor.

Art 12 Legea Privind prevenirea pierderii și risipei de alimente în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №299 din 03.11.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021