Articolul 10 din Legea Privind protejarea patrimoniului arheologic în Republica Moldova. Regimul juridic al patrimoniului archeologic

(1) Proprietarii terenurilor cu situri arheologice, precum şi titularii dreptului de administrare a acestora, au obligaţia de a permite accesul personalului autorizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în vederea cercetării arheologice şi protejării patrimoniului arheologic şi de a asigura măsurile de protecţie şi de pază a bunurilor patrimoniului arheologic conform legii.

(2) Ca urmare a protecţiei speciale a siturilor arheologice înscrise în Registrul arheologic naţional, proprietarii sau arendaşii terenurilor cu patrimoniu arheologic aflate în proprietate privată sînt îndreptăţiţi la plata unor despăgubiri pentru veniturile agricole nerealizate pe terenurile care fac obiectul săpăturilor arheologice pentru perioada în care se desfăşoară acestea, în cuantumurile şi în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată de Guvern.

(3) Aducerea terenului la condiţia iniţială revine finanţatorului cercetării arheologice.

Art 10 Legea Privind protejarea patrimoniului arheologic în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №218 din 17.09.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului