Articolul 18 din Legea Privind protejarea patrimoniului arheologic în Republica Moldova. Atribuţiile principale ale autorităţilor administraţiei publice locale

În vederea protejării patrimoniului arheologic şi a respectării prevederilor legale în acest domeniu, autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii principale:

a) cooperează cu organismele şi instituţiile publice cu responsabilităţi în domeniul protejării patrimoniului arheologic pentru punerea în aplicare şi urmărirea respectării deciziilor acestora;

b) asigură protejarea patrimoniului arheologic rezultat ca urmare a cercetărilor arheologice sistematice sau preventive şi a descoperirilor arheologice întîmplătoare aflate pe terenurile proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale respective şi pot participa la cofinanţarea acestor activităţi, în condiţiile legii;

c) colaborează cu persoane fizice sau juridice de drept public ori privat pentru finanţarea cercetării şi punerea în valoare a descoperirilor arheologice;

d) finanţează cercetarea arheologică în vederea descărcării de sarcină arheologică a terenurilor pe care se efectuează lucrări publice pentru care sînt responsabili, prevăzînd distinct sumele necesare în acest scop în bugetele lucrărilor pe care le finanţează;

e) cuprind în programele de dezvoltare economico-socială şi urbanistică, respectiv de amenajare a teritoriului, obiective specifice privind protejarea patrimoniului arheologic; aprobă documentaţia de urbanism şi de amenajare a teritoriului, în conformitate cu avizele de specialitate emise de instituţiile şi subdiviziunile Ministerului Culturii, şi elaborează sau modifică astfel de documentaţie în scopul stabilirii măsurilor de protecţie a patrimoniului arheologic evidenţiat întîmplător, potrivit legii;

f) colaborează cu Agenţia Naţională Arheologică, transmiţînd acesteia informaţii actualizate cu privire la cererile pentru emiterea autorizaţiei de construire în zonele cu patrimoniu arheologic reperat;

g) precizează în certificatul de urbanism regimul imobilelor aflate în zone cu patrimoniu arheologic reperat;

h) întreprind măsurile administrative corespunzătoare şi notifică proprietarilor de terenuri cu patrimoniu arheologic, precum şi titularilor dreptului de administrare a acestora, obligaţiile ce le revin pentru prevenirea degradării descoperirilor arheologice întîmplătoare.

Art 18 Legea Privind protejarea patrimoniului arheologic în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №218 din 17.09.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului