Articolul 3 din Legea Privind protejarea patrimoniului arheologic în Republica Moldova. Ierarhizarea sistemului de protejare a patrimoniului archeologic

1) Statul garantează şi asigură protejarea patrimoniului arheologic în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare.

(2) Parlamentul asigură cadrul legislativ pentru realizarea politicii de stat privind protejarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului arheologic, aprobă strategiile naţionale în domeniu şi finanţarea acestora de la bugetul de stat.

(3) Guvernul asigură realizarea politicii de stat în domeniul protejării patrimoniului arheologic, aprobă cadrul normativ, planurile de acţiuni şi programele de stat privind protejarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului arheologic.

(4) Ministerul Culturii este autoritatea administraţiei publice centrale de specialitate care răspunde de elaborarea politicilor, a strategiilor şi a normelor specifice în vederea protejării patrimoniului arheologic naţional şi care asigură aplicarea în practică a acestora, precum şi a programelor privind protejarea, conservarea, restaurarea şi valorificarea patrimoniului arheologic.

(5) Agenţia Naţională Arheologică reprezintă instituţia publică specializată, subordonată Ministerului Culturii, care realizează politica de stat în domeniul protejării şi valorificării patrimoniului arheologic.

(6) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi şi de nivelul al doilea cooperează cu autorităţile centrale de specialitate, în condiţiile legii, în vederea întocmirii de programe privind protejarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului arheologic. Pentru îndeplinirea acestor programe, autorităţile administraţiei publice locale pot prevedea în bugetele locale anuale mijloace pentru finanţarea sau cofinanţarea activităţilor de salvgardare a patrimoniului arheologic. Totodată, autorităţile administraţiei publice locale beneficiază în acest scop de transferuri cu destinaţie specială din bugetul de stat, în condiţiile legii.

(7) Academia de Ştiinţe a Moldovei propune programe de cercetare ştiinţifică şi de salvare a siturilor arheologice; propune şi realizează, în colaborare cu Ministerul Culturii, cu autorităţile administraţiei publice locale, cu alte instituţii de cercetare, măsuri şi programe de stat privind protejarea, conservarea, restaurarea şi valorificarea siturilor arheologice; în comun cu alte instituţii de profil arheologic, anual, pune la dispoziţia Ministerului Culturii date privind siturile arheologice nou-descoperite, care sînt luate la evidenţa de stat în modul corespunzător.

 (8) Autorităţile publice centrale, instituţiile de specialitate subordonate acestora şi autorităţile administraţiei publice locale colaborează şi răspund conform legii de activitatea de protejare a patrimoniului arheologic.

(9) - abrogat.

(10) - abrogat.

(11) Săpăturile arheologice se realizează în condiţiile prezentei legi de către personalul de specialitate atestat şi înregistrat în Registrul arheologilor din Republica Moldova, potrivit prevederilor Regulamentului privind cercetarea şi expertiza arheologică aprobat de Ministerul Culturii la propunerea Comisiei Naţionale Arheologice, cu respectarea normelor privind standardele şi procedurile arheologice şi conform Codului deontologic al arheologilor din Republica Moldova.

Art 3 Legea Privind protejarea patrimoniului arheologic în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №218 din 17.09.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului