Articolul 31 din Legea Privind semnătura electronică şi documentul electronic în Republica Moldova. Certificatul cheii publice

(1) La crearea certificatului cheii publice, prestatorul de servicii de certificare este obligat să verifice unicitatea cheii publice.

(2) Certificatul cheii publice trebuie să conţină:

a) numărul unic de înregistrare a certificatului cheii publice;

b) datele de identificare ale prestatorului de servicii de certificare care a eliberat certificatul cheii publice;

c) datele de identificare şi alte date ale titularului certificatului cheii publice, în funcţie de scopul pentru care se eliberează certificatul, precum şi informaţiile necesare pentru comunicarea cu acesta;

d) cheia publică;

e) data şi ora la care începe să curgă termenul de valabilitate a certificatului cheii publice şi data şi ora la care acest termen încetează;

f) date despre algoritmul criptografic al semnăturii electronice;

g) restricţiile privind utilizarea certificatului cheii publice şi/sau limitele valorii operaţiunilor în care acesta poate fi utilizat, dacă acestea se aplică;

h) alte informaţii prevăzute de legislaţie.

(3) Certificatul calificat al cheii publice se emite de către prestatorul de servicii de certificare acreditat şi trebuie să conţină, suplimentar:

a) menţiunea care să indice că certificatul este eliberat ca certificat calificat al cheii publice;

b) informaţia, atunci cînd este cazul, privind o calitate specială a semnatarului, în funcţie de utilizarea pe care urmează să o aibă certificatul;

c) datele de verificare a semnăturii electronice care corespund datelor de creare a semnăturii electronice controlate de semnatar.

(4) Date de identificare ale titularului, în cazul certificatului cheii publice al utilizatorului, se consideră numele, prenumele şi numărul de identificare a persoanei fizice (IDNP) şi/sau pseudonimul, dacă există, iar în cazul certificatului cheii publice al prestatorului de servicii de certificare – denumirea prestatorului şi numărul de identificare a persoanei juridice (IDNO).

(5) În cazul semnăturii electronice simple şi al semnăturii electronice avansate necalificate, structura certificatului cheii publice se stabileşte de către prestatorul de servicii de certificare, în conformitate cu prevederile prezentei legi. În cazul semnăturii electronice avansate calificate, structura certificatului cheii publice se stabileşte de către organul competent, în conformitate cu prevederile prezentei legi.

(6) Certificatul cheii publice se semnează cu semnătura electronică a prestatorului de servicii de certificare corespunzătoare tipului certificatului solicitat.

(7) În cazurile stabilite de legislaţie sau prin acordul părţilor, prestatorul de servicii de certificare creează certificatul cheii publice şi în formă de document pe suport de hîrtie, în două exemplare. Certificatul cheii publice în formă de document pe suport de hîrtie este semnat cu semnăturile olografe ale titularului certificatului cheii publice şi ale persoanei împuternicite a prestatorului de servicii de certificare şi este autentificat cu ştampila prestatorului de servicii de certificare. Un exemplar al certificatului cheii publice se transmite titularului, iar celălalt se păstrează la prestatorul de servicii de certificare.

(8) Prestatorul de servicii de certificare, de comun acord cu titularul certificatului cheii publice, poate indica în certificatul cheii publice cazurile în care certificatul respectiv va putea fi utilizat, precum şi unele restricţii cu privire la utilizarea acestuia.

(9) La cererea titularului certificatului cheii publice, prestatorul de servicii de certificare poate indica în certificatul cheii publice şi alte informaţii decît cele specificate la alin.(2) şi (3), cu condiţia că acestea nu contravin legislaţiei şi nu pun în pericol securitatea naţională sau ordinea publică, şi numai după o prealabilă verificare a exactităţii informaţiilor în cauză.

(10) Prestatorul de servicii de certificare introduce certificatul în registrul certificatelor cheilor publice nu mai tîrziu de data şi ora la care începe să curgă termenul de valabilitate a certificatului.

Art 31 Legea Privind semnătura electronică şi documentul electronic în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №91 din 27.06.2014

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului