Articolul 64 din Legea Privind societăţile cu răspundere limitată în Republica Moldova. Competenţa consiliului societăţii

(1) Competenţa consiliului societăţii se stabileşte de actul de constituire, în conformitate cu prezenta lege.

(2) Actul de constituire poate stabili următoarele atribuţii ale consiliului societăţii:

a) desemnarea şi eliberarea înainte de termen a administratorului;

b) aprobarea dărilor de seamă şi a rapoartelor prezentate de administrator şi evaluarea activităţii acestuia;

c) urmărirea pe cale judiciară a administratorului pentru prejudiciile cauzate societăţii;

d) aprobarea mărimii şi modului de achitare a remuneraţiei administratorului;

e) prezentarea rapoartelor şi a dărilor de seamă la adunarea generală a asociaţilor;

f) aprobarea planurilor de afaceri ale societăţii;

g) aprobarea regulamentelor interne, cu excepţia celor ce ţin de competenţa adunării generale a asociaţilor;

h) convocarea adunării generale a asociaţilor.

(3) Consiliul societăţii poate avea şi alte atribuţii, cu excepţia celor ce ţin de competenţa exclusivă a adunării generale a asociaţilor.

(4) În cazul în care consiliul societăţii nu a fost format ori mandatul lui a fost revocat sau acesta a expirat şi nu a fost formată o nouă componenţă a consiliului, atribuţiile lui le exercită adunarea generală a asociaţilor.

Art 64 Legea Privind societăţile cu răspundere limitată în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №135 din 14.06.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului