Articolul 4 din Legea Privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman în Republica Moldova. Competențele Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului elaborează, iar Guvernul aprobă, următoarele măsuri de punere în aplicare a prezentei legi:

a) măsurile necesare pentru crearea unui sistem ce asigură că subprodusele de origine animală sunt colectate, identificate și transportate fără întârzieri nejustificate, de asemenea sunt tratate, utilizate sau eliminate, în conformitate cu prezenta lege;

b) măsurile de subvenționare pentru colectarea și eliminarea subproduselor de origine animală;

c) metodele de prelucrare pentru subprodusele de origine animală, altele decât sterilizarea prin presiune, în special în ceea ce privește parametrii ce trebuie aplicați acestor metode, și anume timpul, temperatura, presiunea și dimensiunea particulelor;

d) parametrii pentru transformarea subproduselor de origine animală, inclusiv a deșeurilor de catering, în biogaz sau compost;

e) condițiile de incinerare și coincinerare a subproduselor de origine animală și a produselor derivate și condițiile de combustie a acestor produse;

f) condițiile de producere și manipulare a subproduselor de origine animală menționate la art. 12 lit. b);

g) normele de aplicare a marcajului permanent al subproduselor de origine animală;

h) normele de aplicare pe sol a anumitor subproduse de origine animală, îngrășăminte organice și amelioratori de sol;

i) cerințele de utilizare a anumitor subproduse de origine animală pentru hrana animalelor de fermă;

j) nivelul de risc considerat inacceptabil pentru sănătatea publică sau cea animală în ceea ce privește anumite materiale, așa cum este menționat la art. 16 alin. (1) lit. d);

k) cerințele de igienă aplicabile tuturor tipurilor de manipulare a subproduselor de origine animală și a produselor derivate, incluzând măsuri de modificare a cerințelor de igienă pentru unitățile sau instalațiile menționate la art. 23 alin. (1);

l) probele ce trebuie prezentate de către operator pentru validarea tratamentului, transformării și procesării subproduselor de origine animală sau a produselor derivate cu scopul de a preveni riscurile legate de sănătatea publică și cea animală;

m) condițiile ce țin de prevenirea contaminării încrucișate în cazul în care subprodusele de origine animală sunt depozitate, tratate sau prelucrate într-o secțiune a unității sau a instalației prevăzută în acest scop, menționată la art. 24;

n) modelele de certificate sanitar-veterinare ce urmează să însoțească transporturile, în care poate fi indicat că subprodusele de origine animală sau produsele derivate în cauză au fost colectate sau fabricate în conformitate cu normele prezentei legi;

o) cerințele înaintate față de subprodusele de origine animală și produsele derivate în vederea prevenirii și minimizării riscurilor pentru sănătatea publică și cea animală rezultate din aceste produse și, în special, în vederea protejării siguranței lanțului alimentar și furajer;

p) condițiile de prelucrare a subproduselor de origine animală sau a produselor derivate în unitățile sau instalațiile din alte țări. Acestea pot să includă modalități de control al unor astfel de unități sau instalații de către autoritatea competentă a țării de origine și pot exclude de la autorizare unele tipuri de unități sau instalații care manipulează subproduse de origine animală sau produse derivate în conformitate cu art. 37 alin. (5);

q) condițiile privind siguranța aprovizionării și a mișcării materialelor ce urmează a fi folosite în condiții care exclud riscuri pentru sănătatea publică și cea animală;

r) cerințele de testare aplicabile produsului finit;

s) condițiile privind folosirea sigură a produselor derivate ce prezintă riscuri pentru sănătatea publică și cea animală;

t) condițiile de hrănire a animalelor pentru blană cu proteine animale prelucrate ce provin din cadavre sau părți de cadavre ale altor animale din aceeași specie;

u) condițiile de hrănire a animalelor de fermă cu iarbă provenită de pe un teren tratat cu îngrășăminte organice sau amelioratori de sol, în special modificarea perioadei de așteptare menționate la art. 13 alin. (1) lit. c);

v) restricțiile legate de sănătatea publică sau cea animală aplicabile materialelor importate de categoria a 3-a sau produselor derivate din acestea;

w) cerințele privind identificarea, etichetarea și separarea diferitor categorii de subproduse de origine animală în timpul transportului;

x) condițiile de prevenire a riscurilor pentru sănătatea publică și cea animală care apar în timpul colectării sau transportului subproduselor de origine animală, inclusiv condițiile de transport în siguranță al acestor produse în ceea ce privește containerele, vehiculele și materialul de ambalaj.

Art 4 Legea Privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №129 din 19.09.2019

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului