Articolul 41 din Legea Privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman în Republica Moldova. Suspendări/retrageri ale autorizației și interdicții ale operațiunilor

(1) În cazul în care controalele și supravegherea oficială efectuate de către autoritatea competentă arată că una sau mai multe cerințe prevăzute de prezenta lege nu sunt respectate, autoritatea competentă, în funcție de natura și de gravitatea deficiențelor și de riscurile potențiale pentru sănătatea publică și cea animală:

a) suspendă autorizația unității sau a instalației, acordată în conformitate cu prezenta lege, dacă:

1. nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru autorizarea sau funcționarea unității ori a instalației;

2. este de așteptat ca operatorul să remedieze deficiențele într-un interval rezonabil de timp;

3. riscurile potențiale pentru sănătatea publică și cea animală nu fac necesare acțiuni în conformitate cu lit. b) din prezentul alineat;

b) retrage autorizația unității sau a instalației, acordată în conformitate cu prezenta lege, dacă:

1. nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru autorizarea sau funcționarea unității sau instalației;

2. nu este de așteptat ca operatorul să remedieze deficiențele într-un interval rezonabil de timp:

– din motive legate de structura unității sau a instalației;

– din motive legate de capacitatea personală a operatorului ori a personalului din subordinea acestuia;

– din cauza unor riscuri importante pentru sănătatea publică și cea animală, care ar necesita schimbări majore în funcționarea unității sau a instalației înainte ca operatorul să poată solicita o nouă autorizație;

c) impune condiții specifice unității sau instalației în vederea rectificării deficiențelor existente.

(2) Autoritatea competentă, în funcție de natura și de gravitatea deficiențelor și de riscurile potențiale pentru sănătatea publică și cea animală, interzice temporar sau permanent, după caz, exercitarea de activități în condițiile prezentei legi operatorilor menționați la art. 22 alin. (2), dacă este necesar, în urma primirii de informații care ar arăta că activitățile respective generează potențiale riscuri pentru sănătatea publică sau cea animală.

(3) Acțiunile autorităţii competente prevăzute la alin. (1) și (2) au loc în baza art. 17 alin. (3) din Legea nr. 235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător.

Art 41 Legea Privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №129 din 19.09.2019

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului